La producţia de colaps stăm bine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La producţia de colaps stăm bine

Din afară, lupta surdă care se dă între două din cele trei puteri ale statului pare fără nici o noimă. Executivul - în continuare incoerent în multe din deciziile şi acţiunile sale, cu toate eforturile făcute de câţiva miniştri de a le explica - i-a tratat pe judecători la fel ca pe ceilalţi bugetari.

Ca de obicei, greşeala guvernanţilor, în speţă a ministrului Muncii şi a celui de la Justiţie, pare a fi lipsa dialogului sau, dacă acesta a existat totuşi, intenţia de a ajunge la un compromis a fost minimă. Aşa, oamenii de rând au fost nevoiţi să piardă şi mai multe ore pe holurile şi-aşa neprimitoare ale instanţelor, pe fondul grevei temporare a magistraţilor.
Greşeala "greviştilor" este că, în dispreţ faţă de muritorii de rând, şi-au promovat acţiunile de revendicare într-un regim de urgenţă inaccesibil cetăţeanului obişnuit, evident câştigându-le pe toate. În comparaţie, sindicatele din învăţământ au avut nevoie de luni întregi pentru a obţine hotărâri prin care să recupereze câteva sute de lei - banii navetiştilor neplătiţi de administraţiile locale. Colac peste pupăză, dezorganizarea ce cauzează mersul împleticit al dreptăţii prin instanţe este acuzată acum şi de asociaţiile profesionale judecătoreşti.

Şi profesorii s-au trezit că li s-au micşorat coeficienţii din grila unică a salarizării în sistemul bugetar chiar după ce sindicatele lor negociaseră deja pe acest subiect cu reprezentanţii Guvernului. Consecinţa imediată a fost că mulţi dintre ei au renunţat să participe la Bacalaureat, examen unde de asemenea au fost înjumătăţite plăţile pentru corectori şi supraveghetori. Dar situaţia din învăţământ a devenit deja antologică, după măriri şi reduceri de salarii dictate exclusiv de interesele politice.

Colaps avem şi în sport. Aşa şi-a argumentat Octavian Bellu demisia din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului. Fostul antrenor al naţionalei de gimnastică feminină arată cu degetul starea precară în care se găseşte sportul românesc, taman în momentul în care însuşi ministrul de resort, Monica Iacob-Ridzi, are serioase probleme cu gestionarea fondurilor ministerului.

Seria nu se încheie aici. Criza prin care trecem va scoate în continuare la iveală găurile pe unde se scurg fără număr banii publici. Temerea generală este însă ca nu cumva sacul bugetar să aibă prea multe spărturi în comparaţie cu ce a mai rămas întreg din el. Deja supraveghetorii financiari internaţionali au scăzut cota României, motivând că economia se va contracta şi mai mult. Cu alte cuvinte, risipa de bani publici nu s-a oprit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro