Proiectul de lege creează premisele ca o persoană aflată în imposibilitate de plată a creditului ipotecar să ajungă la o înţelegere cu banca, iar la final să nu mai plătească către bancă alte datorii decât valoarea bunului ipotecat.
Proiectul este unul controversat deoarece actorii din sistemul bancar s-au opus vehement unor prevederi pe care iniţiatorul liberal Daniel Zamfir a încercat să le impună atât în comisii cât şi astăzi în plen. Până la urmă s-a ajuns la o soluţie de compromis: un plafon pentru aplicarea acestor prevederi, astfel căbeneficiari vor fi acele persoane care au contractat credite ipotecare de până la 250.000 de euro. De asemnea, programul Prima casă a fost scos de sub incidenţa acestei legi.
Potrivit proiectului adoptat miercuri, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
Dai casa şi scapi
Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuinţe îşi pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor.
La dezbateri, deputatul PSD Marian Neacşu a declarat că printre cele câteva principii care au făcut ca de la bun început PSD să se poziţioneze de partea acestei legi amintesc faptul că prin ea nu va avea de suferit programul guvernamental Prima casă . A apărut acea necesitate de a reduce acel plafon, nu sunt foarte tare de acord cu afirmaţia că plafonul este discriminatoriu. Un plafon de 250.000 de euro reprezintă cam majoritatea cazurilor care ar putea să subscrie unei caracteristici sociale. Un alt principiu este că acest proiect se aplică numai acelor imobile care au caracter de locuinţă şi pentru o singură locuinţă.
La rândul său, liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, a menţionat că PNL va vota acest proiect, pentru că este una dintre „cele mai aşteptate legi de societatea românească.