Spuneam, recent, că e greu să-ţi imaginezi liberali îndemnându-şi simpatizanţii să-i voteze pe Simionescu şi pe Stancu. Şi totuşi, acestea sunt regulile unei alianţe politice, puse la cale acum mai bine de un an. E logic ca într-o alianţă să aduni voturile alegătorilor pentru un singur candidat, nu să ţi le furi singur. Teoretic, aşa stau lucrurile, chiar şi cu riscul de a-ţi nemulţumi nişte membri ori simpatizanţi.
Tinerii liberali n-au acceptat însă ideea şi, dacă tot n-au avut candidaţi PNL pe care să-i susţină, s-au gândit să fie chiar ei candidaţi, pe listele altui partid. Aşa s-a trezit PRM cu un suflu de liberalism în partid şi cu candidaţi tineri, care ar putea avea mai mult succes decât peremiştii "clasici" şi în viaţă. Astfel, cum PNL n-are candidaţi pe care liberalii să-i voteze, aceştia ar putea vota liberalii din cadrul PRM. Asocierea nu e una extrem de compatibilă, dar ce mai este compatibil în politica românească de azi?
E clar că o astfel de mutare s-a făcut în urma unor negocieri intense, dincolo de doctrine, direcţii politice şi alte asemenea teorii. Calculul electoral a primat.
Cine sunt însă câştigătorii acestei mutări este greu de presupus acum. Poate că PRM va avea mai mulţi consilieri. Poate că va avea mai multă putere de decizie în cadrul Consiliului Local ori Judeţean. Poate că va avea un cuvânt mai greu de spus în alegerea viceprimarilor ori a vicepreşedinţilor de CJ. Dar, la fel de bine, chiar PNL s-ar putea trezi în această situaţie, lucru la care probabil nu s-a gândit nimeni. Cu excepţia acelei persoane din umbră, de care vorbeşte liberalul Vasile Varga.
