Liliana Sgîrcitu, și în dosarul DNA al directoarei Udrea de la Ministerul Sănătății | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liliana Sgîrcitu, și în dosarul DNA al directoarei Udrea de la Ministerul Sănătății


Numele Lilianei Sgîrcitu, reținută ieri noapte de către procurorii DIICOT în dosarul „Ahmeya", apare ca martor într-un alt dosar important instrumentat de DNA, cel al Mihaelei Udrea, până zilele trecute director la Direcția Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Soția interlopului Titi Sgîrcitu s-a dus cu punga cu bani la Mihaela Udrea pentru ca aceasta să-i urgenteze avizarea a trei puncte farmaceutice.
Mihaela Udrea a primit de două ori mită, chiar în biroul său de la minister, de la Liliana Sgîrcitu, pe 6 și 27 august 2015, potrivit rechizitoriului citat de presa centrală. Plicurile cu bani conțineau sumele 1.000 de lei și, respectiv, 2.000 de lei. La prima vizită, brăileanca i-a plasat banii sub niște documente aflate pe birou, iar a doua oară, a venit cu mita în pungă. După ce a numărat banii, Udrea a pus banii într-un fișet. Tot acolo i-au găsit și procurorii. „(...) a fost găsit un plic inscripționat Ahmeya, conținând suma de 2.000 de lei. Despre acest plic, inculpata Udrea Mihela Ela a arătat cu ocazia efectuării percheziției că îl are de la o doamnă din Brăila, reprezentanta farmaciei Ahmeya, care i-a lăsat pentru a cumpăra medicamente pentru mama sa bolnavă. Inculpata Udrea nu a putut preciza nici numele medicamentelor pe care urma să le achiziționeze, nici boala de care suferă mama lui Sgîrcitu", se arată în rechizitoriu.


Procurorii DNA țin să o contrazică pe directoarea din Ministerul Sănătății, cu o convorbire telefonică între ea și Liliana Sgîrcitu. De altfel, chiar soția interlopului a recunoscut că i-a dat mită pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice.


„Sgîrcitu: Bună ziua, doamna farmacist!
Udrea: Bună ziua!
Sgîrcitu: Ce faceți, doamnă?
Udrea: Ce să fac, la birou, cu ședințe, cu...
Sgîrcitu: La birou. Da, și eu sunt în ședințe cu Mediplus-ul, nu rezolv nimic cu ei, n-am primit niciun semn, am făcut contestație, vom vedea. Acuma nu mai...că degeaba. Dar am o altă problemă, m-am dus la Casă să facem evaluarea...
Udrea: Așa...
Sgîrcitu: Și ne cere autoritația emisă pe numele noii societăți. Nu ne face evaluarea altfel.
Udrea: Ă...dar stați, că nu mai știu cum se numește.
Sgîrcitu: Valentina Farm
Udrea: A, n-a ieșit, nu, astea-s alea vechi din (20.08...)"


Aflați mai multe detalii despre legătura dintre Farmacia „Ahmeya", dar și cea nouă, „Valentina Pharm" pe care Liliana Sgîrcitu voia s-o autorizeze, în ediția de mâine a cotidianului „Obiectiv - Vocea Brăilei".


Mihaela Udrea, directoarea din Ministerul Sănătății, care se află acum în arest preventiv, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată.


Liliana Sgîrcitu a fost reținută pentru 24 de ore, ieri noapte, urmând ca judecătorii de la capitală să hotărască dacă femeia va fi arestată preventiv pentru 30 de zile sau nu. Dosarul „Ahmeya" care a dus-o pe brăileancă în instanță este instrumentat de DIICOT.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro