Linia de sosire e aproape | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Linia de sosire e aproape

Recent, s-au petrecut câteva lucruri care ar fi meritat să provoace dezbateri aprinse. De pildă - Camera Deputaţilor a adoptat tacit un proiect de lege iniţiat de deputatul PDL Nicuşor Păduraru, prin care aleşii locali care au primit condamnări penale cu suspendarea executării pedepsei nu-şi vor mai putea exercita în continuare mandatul. Proiectul merge la Senat, care este camera decizională în acest caz. Nu ştim ce se va întâmpla, dar dacă va trece... Iată, bunăoară, că se face şi o legătură sensibilă cu anchetarea de către DNA a preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, şi a altora ca el. Ca să-şi piardă funcţia, Stancu nu trebuie să fie condamnat pentru cine ştie ce infracţiuni odioase, e suficient să ia o biată amendă penală. Sau, alt exemplu: jaful legalizat de la CAS, descris pe larg de Obiectiv-Vocea Brăilei. Legea după care se saltă pensiile pensionarilor acţionari sau posesorilor de diluviene librete CEC a fost dată în 2006. Scurt pe doi: avem de-a face cu o afacere pesedisto-penelisto-pedelistă. Mai departe: Ponta îl execută pe Geoană, scoate preşedinţia Senatului de sub tutela PSD, iar cel care îl preia este nimeni altul decât Vasile Blaga, recentul perdant al marii "revoluţii" din PDL. Şi mai departe: 59 de proiecte şi propuneri legislative au fost adoptate tacit de Senat de când această cameră este blocată.
Totul a început să se mişte cu repeziciune, linia de sosire este aproape. Şi pe cât de rapidă e mişcarea, pe atât de discretă. Poşeta Elenei Udrea e mai importantă decât modificarea Constituţiei, nu-i aşa? Altfel spus, bârfa e mai tare ca ideea. În spaţiul în care Ideea nu are loc, manipularea face minuni. Doar că nu de binefacere. E mai plăcut să-l înjuri pe Lăzăroiu doar pentru că-ţi este antipatic decât să constaţi că, într-adevăr, lumea se schimbă, iar România nu va rezista schimbării dacă nu se va schimba ea însăşi.

Graniţele ideologice între partide s-au estompat până aproape de dispariţie. Nu mai avem de-a face decât cu două feluri de politicieni, indiferent din ce partid fac parte: a) politicieni care înţeleg bine că e cu neputinţă ca lucrurile să continue în felul ăsta; b) politicieni care ţin cu dinţii de haosul şi jaful actual. Nimeni nu ştie cum o să se termine această înfruntare, dar un singur lucru e clar: dacă vor câştiga cei din prima categorie, cei din a doua trebuie să înţeleagă că vor răspunde până la ultima consecinţă. Dacă deznodământul va fi invers, jaful şi haosul vor deveni odată pentru totdeauna oficiale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro