Şi, cu toate că, în esenţa lor, cele trei mari proiecte de reabilitare a infrastructurii sunt mai mult decât bine-venite, necesare şi de-a dreptul utile, în practică totul a fost transpus aiurea, alandala, fără niciun fel de planificare prealabilă, fără să se gândească cineva cum se poate face ca lucrurile să decurgă cât de cât bine. Era chiar aşa de greu să se gândească cineva pe unde vor fi rutele ocolitoare, care este starea şoselelor pe care urmează să se circule după începerea lucrărilor, care ar fi rutele alternative, unde trebuie puse semafoare noi, cum să se împartă Dorobanţiul în tronsoane de lucru astfel încât să nu fie dată peste cap toată circulaţia de pe bulevard!? Nu, nu era deloc greu, sunt convins. Era extrem de simplu să se pună totul la punct, dacă într-adevăr se dorea asta sau dacă celor responsabili de la Primărie chiar le păsau de asta.
Dar, după cum stau lucrurile, după halul în care arăta strada Mircea Mălăeru în prima zi în care circulaţia a fost deviată, după modul în care s-a organizat devierea circulaţiei de pe Dorobanţi, este clar că niciunuia din rândul celor responsabili nu i-a păsat cu adevărat de toate astea. Nici nu vreau să mă gândesc ce o să fie când se va închide tot Dorobanţiul, plus Calea Călăraşilor! Iar cu adevărat revoltător este că, dintr-un lucru care putea începe bine, s-a ales deja praful. Dar asta aproape că nu mai miră nimeni! Da, mai e timp pentru remedierea, măcar parţială a situaţiei, dar prima impresie a fost deja formată. Iar prima impresie contează: arată cât de mult îţi dai, de fapt, interesul pentru un proiect care nu constă doar în reabilitările propriu-zise. Degeaba se fac lucrările nemţeşte, dacă organizarea e tipic românească, ba, chiar, cu un iz pronunţat de "brăilism".
