În opinia mea, aşa-zisul "Nou" este, în fapt şi în mare parte (a nu se uita: excepţiile există!), o replică mult mai cinică şi mult mai lacomă a "Vechiului". Fireşte, a nu se înţelege că, în cazul de faţă, "Vechiul" este câteodată uşă de biserică, căci nu este! Nici măcar câteodată! Să argumentez: orice este nou nu se poate isca decât din orice este vechi. Noua generaţie de politicieni s-a născut în plină democraţie, dar a fost crescută la sânul vechii generaţii de politicieni, care aparţine trecutului comunist şi care i-a insuflat, ei, tinerei generaţii, o seamă de apucături nomenklaturiste. Principalul obiectiv al comuniştilor a fost acela de a asasina trecutul, adică tradiţia. Tradiţia a fost asasinată, iar la spectacolul morbid al acestui asasinat, indiferent de gradul de implicare, au pus umărul toţi cei care au aparţinut activ trecutului comunist. Tânăra generaţie de politicieni a apărut pe cadavrul tradiţiei, deci într-un vid al valorilor etice şi s-a articulat ca atare. Fără umbra tradiţiei în spate, adică fără responsabilitatea de a fi purtătorii unei moşteniri, tânăra generaţie a înţeles rapid una dintre principalele "legi" ale lumii postmoderne: odată cu moartea tradiţiei, ruşinea şi onoarea au devenit produse expirate, deci suntem liberi să călcăm senini peste cadavre.
De ce susţin că această tânără generaţie de politicieni e o replică mult mai cinică şi mult mai lacomă a "bătrânilor"? Deoarece nu a provocat încă niciun dezastru ideologic, precum "strămoşii" ei, care ar putea-o face să simtă o anumită presiune publică ce i-ar putea tăia din avântul lăcomiei. Ea este profitoarea directă unei stări haotice a lucrurilor care o promovează drept victimă. Această tânără generaţie de politicieni este obsedată de succes până la desfigurare şi nu se întrevede nicio barieră morală ce i-ar putea stopa setea de-a prădui tot ceea ce a mai rămas intact în buzunarul şi conştiinţa acestei ţări...
Lupi tineri, moştenitori ai rinocerilor!
"Noul" fiind personificat, în variantă social-democrată, de Victor Ponta (cum altfel?), care se vrea a fi promotorul unei respiraţii proaspete, brand-ul noii generaţii de politicieni, iar "Vechiul" fiind apanajul obsesiv şi primitiv al unor personaje tenebre precum Iliescu şi Năstase, care vieţuiesc politic la periferia gândirii moderne. Păstrându-ne în această logică, deducţia ce se impune de la sine ar fi aceea că actuala vânătoare de capete din PSD implică o "nobleţe": repunerea în drepturi morale a stângii româneşti (care o fi aia, habar n-am!) prin stârpirea de la temelie (temelia fiind Iliescu şi Năstase) a unei ordini a fantomelor paternaliste de factură comunistoidă, al căror mod de a face politică nu poate produce altceva decât un deficit de legitimitate. Sună mişto, nu? Numai că cine a avut curiozitatea să urmărească atent evoluţia tinerei generaţii de politicieni sau cine a avut ocazia de a lua contactul cu atmosfera mentalitară ce domneşte, de pildă, în rândul Tineretului Social-Democrat (şi nu numai!), ştie că a da crezare unui asemenea scenariu e o impardonabilă naivitate.
