Mimatul guvernării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mimatul guvernării

Şi nu vorbesc despre promisiunile făcute înainte de 30 noiembrie 2008, când toată lumea era în campanie electorală. Dar nici măcar programele anunţate după instalarea la guvernare, când se presupune că guvernanţii s-au lămurit care e situaţia reală a României, nu au mai ajuns să fie transpuse în realitate. De neimpozitarea profitului reinvestit, de exemplu, s-a ales praful. De stimularea sectorului privat nici vorbă, singura "soluţie" pe care a găsit-o Guvernul fiind impozitul forfetar. Cât despre derularea de investiţii publice, care să scoată din blocaj economia, nici nu mai are rost să vorbim. A auzit cineva de vreun proiect amplu, cu bani de la buget, care să fie demarat în toată această perioadă şi care să înceapă să dea de lucru firmelor private?
Este tot mai evident faptul că actualul Executiv nu prea ştie să gestioneze cu adevărat situaţia, chiar şi fără a mai lua în considerare efectele crizei. Nu ar fi ştiut să o facă nici fără această criză. De fapt, nici despre fostele guvernări nu se poate spune că au avut cu adevărat soluţii practice ori că au întreprins într-adevăr ceva din care să rezulte că gestionează cu pricepere şi interes mersul acestei ţări. S-a guvernat în general după ureche, iar rezultatele economice bune din perioada premergătoare crizei nu au fost neapărat rodul iscusinţei guvernanţilor. Lucrurile au mers mai mult de la sine, iar motorul adevărat al economiei l-a constituit sectorul privat. Nu politicile guvernamentale strălucite au adus acele creşteri economice-record, ci pur şi simplu dezvoltarea sectorului privat şi valul de investiţii străine care a urmat aderării României la Uniunea Europeană. Guvernul, de regulă, a mai făcut câte ceva mai mult împins de la spate de la Bruxelles. Ba parcă dimpotrivă, cu toate certurile, orgoliile şi chestiile de împărţit ba între Preşedinţie şi Executiv, ba între partide şi premier, ba între unii miniştri şi alţii, Guvernul părea - şi pare în continuare - că mai mult pune piedici. Poate că duduia ea economia, dar asta nu pentru că Puterea ştia să o conducă, ci pentru că investiţiile private asigurau carburantul necesar creşterii economice. Cum s-a diluat carburantul, cum a început "maşinăria" să o ia înapoi la vale. Şi guvernanţii, în loc să schimbe în bine lucrurile şi să pună în practică măsuri concrete care să stimuleze economia şi sectorul privat, fac tot ce ştiu ei mai bine: se ceartă între ei şi promit marea cu sarea în campania electorală. Iar redresarea economică se va baza, din nou, pe revenirea sectorului privat, pentru care, sunt sigur, tot Guvernul îşi va aroga meritele, deşi nu are niciun temei să o facă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro