Pentru că, vă rog să mă credeţi, e un coşmar să locuieşti într-un bloc cu 8 etaje, ce se zguduie din temelii la fiecare trecere a tramvaiului sau a camioanelor care, în ciuda restricţiilor de tonaj şi viteză, parcă zdrobesc piatra cubică. E un coşmar ca în miez de iarnă aproape în fiecare noapte să cadă reţeaua de energie electrică, asta însemnând ore întregi fără apă şi centrală termică. E un coşmar ca în miez de vară să nu poţi dormi cu ferestrele deschise din cauza gălăgiei infernale făcute de teribiliştii care până în zori îşi turează motoarele sau îşi pun la încercare cauciucurile în întreceri ilegale de maşini. Acum, de exemplu, seara miroase dumnezeieşte a tei pe tot bulevardul, dar în apartamente odată cu mirosul acesta intra şi tonele de praf care se ridică la cea mai mică adiere de vânt. Nu mai spun ce bălţi se formează după fiecare ploaie mai serioasă şi ce miros emană canalizările! Toate acestea pentru că ani de zile, în aşteptarea marelui proiect, pentru Dorobanţi nu s-a mai alocat un leu, cu excepţia unor biete peticiri în carosabil.
Ei bine, toate aceste probleme sper să se rezolve odată cu modernizarea. Acestea şi multe altele. Şi mai sper ceva. Sper ca noua faţă a bulevardului să impună ceva mai multă civilizaţie şi locuitorilor lui. Cum ar fi, de exemplu, să renunţe la a mai arunca chiştoacele, cojile de seminţe, dozele de bere, cotoarele de măr, ambalajele de cornuri direct din balcon, să-şi revizuiască poziţiile de buni samariteni, astfel încât să nu ne mai împiedicăm la tot pasul de castroane, cutii, pungi de plastic încărcate cu toate lăturile, hrană pentru câinii maidanezi. Iar puţinul spaţiu verde de care dispunem să nu mai fie raiul bălăriilor, WC-ul câinilor scoşi la plimbare, locul de depozitare a deşeurilor sau de uscare a chiloţilor. Aşa cum trotuarul mi-aş dori să redevină arteră pietonală civilizată, nu cursă slalom printre gropi şi tomberoanele hidoase şi puturoase, ce sufocă pur şi simplu zona.
Ştiu că se poate. Am văzut Chercea, unul dintre cele mai sărace cartiere, care după asfaltarea străzilor a întinerit cu o sută de ani. Din toată sărăcia fiecare gospodar şi-a reparat gardul sau l-a înlocuit cu unul nou, şi-a vopsit casa, a plantat o floare. Acum străzile sunt de nerecunoscut, ceea ce înseamnă că, dacă-i dai omului civilizaţie, răspunsul este pe măsură.
Sper însă, din tot sufletul, să "copiem" doar rezultatul din Chercea, şi să nu fim nevoiţi să trecem şi prin experienţa prin care au trecut chercenii. Care, până să planteze flori şi gazon, ani întregi au înotat prin noroaie.
