Pe mandatul lui Voicu nu s-au făcut destule proiecte pe dezvoltare rurală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pe mandatul lui Voicu nu s-au făcut destule proiecte pe dezvoltare rurală

În plus, liderul social-democrat a făcut aluzie şi la faptul că Voicu ar fi profitat de poziţia pe care o avea, pentru a îndruma oamenii care aveau nevoie de astfel de proiecte către firma rudelor sale. Stancu s-a dat pe sine însuşi drept exemplu, declarând că a renunţat să se mai ocupe de firmele sale, de cinci ani, de când este şef în administraţie şi că acelaşi lucru îl cere şi altora, care ocupă funcţii în instituţii publice, dar au şi diferite business-uri: "Motivele pentru care am preferat-o pe doamna Drăguţ este că, uitându-ne pe Monitorul Oficial referitor la fondurile care se atrag pe dezvoltare rurală, dar şi din discuţiile cu primarii, am constatat că în judeţul nostru nu e cea mai fericită situaţie. Şi atunci am căutat o soluţie care poate să fie de moment sau poate să fie definitivă, vom vedea după câteva luni ce se va întâmpla la această instituţie care este foarte importantă pentru noi, în ce priveşte absorbţia de bani europeni în zona rurală. Se pare că unii dintre noi uităm că serviciul e serviciu şi partea privată e parte privată. Cum eu am uitat de firmele mele şi nu mă vedeţi pe acolo - în cinci ani de zile nu ştiu dacă am fost de trei ori -, acelaşi lucru îl cer şi la alţii, să nu confunde lucrul în privat cu partea instituţională. Noi, la Brăila, avem nevoie de proiecte, asta e problema noastră şi atunci îl iau pe finul, pe nevastă-mea, pe văru-meu şi le spun oamenilor: «vreţi proiecte, vă duceţi acolo unde să le faceţi!». Sper că v-am răspuns la întrebare, mai pe de lături". Întrebat dacă se referă la Gheorghe Voicu, atunci când face aceste referiri, Stancu a spus: "Eu nu ştiu cine face asta, am spus aşa... eu m-am uitat doar şi am văzut că nu avem proiecte la Brăila. Şi până la urmă, dacă lucrurile nu merg, nu schimbi portarul sau şeful de serviciu, schimbi directorul".
Amintim că persoana care ar trebui să facă să zbârnâie Oficiul Judeţean de Plăţi, Meluţa Drăguţ, n-a avut nicio tangenţă cu acest tip de activitate până acum, ea lucrând, în ultimii ani, ca şef la Cantina de Ajutor Social a Primăriei, apoi la Direcţia de Asistenţă Socială, la SC "Judeţeana de Apă" şi în ultima perioadă, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii "Vespasian Lungu".
Un lucru trebuie precizat: conform legii, de gestionarea proiectelor finanţate prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv evaluarea conformităţii, eligibilităţii şi selecţiei se ocupă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit sau unităţile ei teritoriale, respectiv Oficiile Judeţene, în funcţie de competenţe şi complexitatea proiectului. Astfel, la Brăila pot fi aprobate doar proiectele simple, de valori mici sau de complexitate redusă, cum ar fi achiziţiile de maşini şi utilaje, în cele mai multe cazuri uzina producătoare sau dealerul ei din România având şi echipa de consultanţi care se ocupă de realizarea întregului dosar. Marile proiecte, cum ar fi cele privind realizarea de ferme, în special cele care presupun şi construcţii, sunt declarate eligibile şi aprobate la Constanţa, de către o comisie care cuprinde specialişti din toate domeniile implicate.
În ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, conform ultimelor date prezentate de OJPDRP Brăila, la nivelul judeţului nostru au fost contractate, prin programul "Sapard" 138 de proiecte, în valoare totală de 49,77 milioane euro. În 2007 (ultimul an de derulare a programului), într-un top realizat la nivel naţional, Brăila ocupa poziţia a 10-a în ceea ce priveşte numărul de proiecte finalizate sau aflate în diferite stadii de realizare şi poziţia a 11-a din punct de vedere al valorii totale eligibile. În ceea ce priveşte situaţia accesării fondurilor FEADR, a căror derulare a început efectiv în martie 2008, până în prezent la nivel de judeţ au fost depuse 193 de proiecte, în valoare totală de 143 milioane euro, din care au fost declarate eligibile 97, în valoare de 57 milioane euro. Dintre acestea, 39 au fost deja contractate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro