Pensiile speciale decad din lux | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pensiile speciale decad din lux

* noua lege va presupune recalcularea "pensiilor de lux", astfel încât cuantumul acestora să fie egal cu valoarea contribuţiei

Pensionarii nu prea au motive de fericire nici în 2010, promisiunile electorale făcute de guvernanţi anul trecut fiind amânate pe motiv de... criză. Guvernul României, de comun acord cu Fondul Monetar Internaţional, a decis îngheţarea pensiilor pentru anul în curs. În timp ce zeci de mii de pensionari din judeţul Brăila sunt nevoiţi să supravieţuiască din pensia minimă garantată, de 350 lei, există şi câteva zeci de privilegiaţi ai legilor speciale, care încasează lunar şi peste 19.000 lei ! Circa 80.000 de contribuabili brăileni susţin sistemul public de pensii, care numără cam tot 80.000 de beneficiari. Însă nici pensionarii "de lux" nu au motive de bucurie, după ce Executivul a aprobat şi a trimis Parlamentului proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât, ameninţaţi cu recalcularea, aceştia se pregătesc să dea statul în judecată. În plus, legea împinge vârsta de pensionare până la limita de 65 de ani şi pune semnul de egalitate între femei şi bărbaţi la acest capitol.

Cea mai mare pensie, de peste 19.000 lei, primită de un magistrat

Conform datelor statistice ale Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila, pensia medie din fondul asigurărilor sociale de stat a fost în 2009 de 675 lei, iar pentru pensionarii agricultori 316 lei, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, când pensia medie pentru pensiile din fondul asigurărilor sociale de stat a fost de 648 lei, iar pentru pensionarii agricultori 307 lei. Cea mai mare pensie din fondul asigurărilor sociale de stat plătită la Brăila se ridică la valoarea de 4.837 lei. Pensia medie de limită de vârstă a fost de 774 lei, pensia medie de invaliditate a fost de 507 lei, iar pensia medie de urmaş a fost de 360 lei. Cuantumul pensiei a fost influenţat de majorarea valorii punctului de pensie, de la 697,5 lei la data de 1 ianuarie 2009, la 732,8 lei la sfârşitul anului 2009, aceasta fiind stabilită anual prin Legea bugetului de asigurări sociale de stat sau prin Hotarâre de Guvern. La polul opus se află beneficiarii legilor speciale, care au condus la stabilirea unor drepturi lunare de mii de lei. Aşa se face că la nivelul anului 2009, cea mai mare pensie aflată în plată la Brăila atinge valoarea de 19.973 lei şi aparţine unui magistrat. De altfel, numărul magistraţilor pensionari din Brăila este 40, la care se mai adaugă 21 de grefiere, iar un calcul al veniturilor acestora indică o pensie medie lunară de 5.818 lei. Din această sumă, 1.466 lei provin de la bugetul asigurărilor sociale, iar diferenţa este calculată pe legile speciale şi suportată din bugetul de stat. De precizat că pensia medie a grefierelor este de 5.224 lei, în timp ce pensia medie a parlamentarilor, de care beneficiază la Brăila trei persoane, este de numai 1.309 lei. Tot în categoria beneficiarilor de legi speciale se înscriu şi doi pensionari aviatori, cu un venit mediu lunar de 9.127 lei, precum şi patru foşti angajaţi ai Curţii de Conturi, cu o pensie medie de 3.030 lei. "Problema celor care sunt pe pensii speciale, adică magistraţi, personal aeronautic, parlamentari şi alţii, este că ar trebui, pe proiectul nou de lege, să le fie recalculate pensiile şi să fie introduse în sistemul public", a arătat Sorin Enache, directorul coordonator al CJP Brăila.

Legea unitară a pensiilor va presupune recalcularea aşa-numitelor pensii de lux, astfel încât cuantumul acestora să fie egal cu valoarea contribuţiei. Acest fapt va face ca legea să aibă un caracter echitabil, deoarece îi aşază pe picior de egalitate pe toţi angajaţii statului, spun reprezentanţii Ministerului Muncii. Mai mult decât atât, bugetul de pensii va beneficia de noi contribuabili. Din calculele preliminare rezultă că pensiile mari vor scădea mai mult. Astfel, o pensie specială de 8.000 de lei s-ar putea reduce până la 3.000 de lei. Este vorba de un număr mic de oameni care au pensii mari. După adoptarea legii de către Parlament, Guvernul are la dispoziţie cinci luni să recalculeze pensiile speciale, a spus premierul Emil Boc.

Un pensionar susţinut de un salariat

Potrivit raportului statistic întocmit de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Brăila pentru anul 2009, contribuabilii din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale erau în număr de 83.282, în scădere faţă de 2008, când s-au înregistrat 92.980 de asiguraţi. Dintre asiguraţii în sistemul public, 77.972 erau cu contract individual de muncă, 1.443 cu declaraţii de asigurare, respectiv acele persoane care desfăşoară activităţi independente, adică profesii liberale, asociaţi, asociaţi unici şi acţionari, arendaşi şi 3.867 cu contracte de asigurare, încheiate cu CJP. În plus, mai sunt 5.694 de angajatori care depun la CJP declaraţii nominale în fiecare lună, faţă de 5.964 în 2008. "Analiza se face la partea de venit, judecându-i pe cei 83.282 asiguraţi. La aceştia avem beneficiari ai sistemului public de pensii 80.108. Dacă facem raportul dintre aceste două categorii, constatăm că este aproape 1 la 1", a subliniat Sorin Enache, directorul coordonator al CJP Brăila. La nivel naţional, raportul de dependenţă al sistemului public de pensii este în prezent de 0,98 pensionari / 1 contribuabil, ceea ce a determinat creşterea deficitului bugetului de pensii în 2009 la aproape 1,5 miliarde euro. Dintre cele 80.108 pensii plătite din bugetul asigurărilor sociale, la nivelul judeţului Brăila, 54.890 sunt pensii la limită de vârstă, reprezentând 68,5% din total, 2.155 sunt pensii anticipate parţial, însemnând 2,7%, 12.785 sunt pensii de invaliditate, reprezentând 16%. De asemenea, au mai fost plătite din acelaşi buget 10.103 pensii de urmaş, însemnând 12,6% din total. Din bugetul de stat au fost plătite 18.317 pensii de agricultor, majoritatea beneficiarilor primind pensia minimă garantată, de 350 lei. Pe parcursul anului 2009 au fost emise 4.573 decizii noi de pensie şi 12.820 modificări de drepturi. Conform OUG nr.100/2008, cu privire la recalcularea drepturilor de pensie ale persoaneor care au desfăşurat activitate în grupele superioare de muncă s-a continuat şi în anul 2009, fiind astfel recalculate 27.514 pensii.

Pensii îngheţate

Guvernul aplică o măsură care afectează poate cea mai vulnerabilă categorie a populaţiei, respectiv pensionarii. Potrivit măsurilor luate de Guvern, "se suspendă aplicarea, pentru anul 2010, a dispoziţiilor privitoare la pensii. Astfel, în anul 2010 valoarea unui punct de pensie nu se va mai actualiza cu cel puţin rata inflaţiei, prognozată pentru anul bugetar următor. De asemenea, pentru anul 2010 nu se mai aplică dispoziţia privind valoarea minimă a punctului de pensie de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2009". "Bugetul a fost aprobat în forma propusă de Guvern, astfel încât pe 2010 nu va creşte valoarea punctului de pensie la 45% şi, cu atât mai mult, nu se reduc nici contribuţiile de asigurări sociale. Propunerea opoziţiei cu orientare de stânga era de creşterea valorii punctului la 45%, iar partea din opoziţie cu orientare de dreapta, de reducere a CAS-ului de la 31,3% la 21%. Părerea mea de economist este că prin cuplarea celor două propuneri, ajungeam într-un deficit teribil, pentru că dintr-o dată creşti cheltuielile şi, în acelaşi timp, scazi veniturile, iar presiunea pe buget este dublă. În măsura în care vor fi semnale de redresare economică, în acordul cu FMI este o prevedere prin care ni se dă posibilitatea de majorare a valorii punctului de pensie cu rata de inflaţie şi cu cel mult jumătate din rata de creştere a salariului mediu brut, renunţându-se de fapt la urmărirea proporţionalităţii dintre punctul de pensii şi evoluţia salariilor", a precizat Sorin Enache, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Brăila. Prin proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat s-a stabilit că pensiile vor fi îngheţate anul acesta prin menţinerea valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru luna octombrie 2009, de 732,8 lei, astfel că pensia medie lunară de asigurări sociale va fi de 701,2 lei.

Noua lege a pensiilor e mai bună decât actuala, cel puţin din punct de vedere moral

* cred democrat - liberalii brăileni * aceştia spun că prin eliminarea pensiilor de lux se încearcă o uniformizare şi o echilibrare a nivelului pensiilor din România, astfel încât fiecare să încaseze exact cât a contribuit de-a lungul activităţii la bugetul asigurărilor sociale

Democrat-liberalii brăileni doresc să explice opiniei publice că noua lege a pensiilor propusă de Guvernul Boc este una, cel puţin din punct de vedere moral, mai bună decât ce se întâmplă acum în sistemul de pensii de stat. Astfel, şeful Casei de Pensii Brăila, Sorin Enache, a ţinut să lămurească ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva aspecte legate de noua lege a pensiilor. Acesta a precizat că, practic, acest act normativ doreşte să umble la pensiile categoriilor fovarizate, astfel încât să fie calculate după cât au contribuit posesorii lor la sistemul social de pensii pe timpul activităţii şi să nu mai fie umflate artificial.

"Este cunoscut faptul că bugetul de asigurări sociale nu poate susţine sistemul de pensii şi, prin urmare, suntem obligaţi să ne împrumutăm, cel mai simplu, de la Bugetul de stat. În 2009 ne-am împrumutat 1,5 mld de euro, în 2010 se estimează că ne vom împrumuta 1,7 mld de euro. S-a ajuns la asta pentru că, în 20 de ani, s-a tot ieşit la pensie dar nu s-a pus nimic în loc. Suntem în situaţia în care cei care primesc sunt mai mulţi decât cei care contribuie, iar dintre cei care contribuie, mulţi au salariu minim pe economie şi plătesc CAS la nivelul acestuia. Aşadar, susţinere pentru buget nu există. De aceea s-a ajuns la o asemenea lege a pensiilor. Dacă e sau nu bună, vom vedea şi în urma dezbaterilor din Parlament", a comentat Enache. Acesta a mai explicat că ţinta noii legi a pensiilor o reprezintă, în primul rând, categoriile favorizate şi a dat şi un exemplu în acest caz: "Există o pătură de favorizaţi cu pensii care frizează ridicolul. Adică unii au pensii de 20.000 de lei, cea mai mare pensie din sistem e de 37.500 de lei, iar în această vreme unii iau pensii de 350 de lei pe lună. Nu este posibil aşa ceva. De aceea se încearcă o uniformizare. Ar trebui ca aceste pensii mari să nu mai treacă de 3.000 de lei. Ca exemplu de calcul, să luăm cazul unui magistrat. El ia acum, să zicem, 8.000 lei pensie. Din această sumă, are o pensie calculată pe legea 19, ca toată lumea, de 1.800 lei, însă, când i s-a calculat suma totală, i s-a calculat 80% din venitul pe ultima lună, unde el a avut acolo ce sume a dorit el şi a ieşit 8.000 de lei. Deci, din bugetul de asigurări sociale i se asigură 1.800 de lei, iar restul de 6.200 de la bugetul de stat. Recalcularea înseamnă eliminarea acestei indemnizaţii de 6.200 de lei şi alocarea unei pensii conforme cu cât a contribuit el efectiv la buget", a punctat Enache.

Totodată, directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila a mai adăugat că alte categorii la care se vor modifica algoritmii de calcul sunt pensiile de invaliditate şi cele anticipate. "La aceste categorii se vor înăspri condiţiile de acordare, deoarece sunt multe persoane care au abuzat de acest sistem. În acest moment, la Brăila sunt 12.500 de pensii de invaliditate, cam 16% din totalul de pensionari şi cam 3% pensii anticipate şi anticipate parţial".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro