Percheziții domiciliare. Cinci persoane au dat anunțuri false pe internet referitoare la vânzarea unor imobile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Percheziții domiciliare. Cinci persoane au dat anunțuri false pe internet referitoare la vânzarea unor imobile

* poliţiştii au efectuat patru percheziții în municipiu la domiciliile a două femei și la trei tineri din Brăila, bănuiți de comiterea infracțiunii de înșelăciune * cele cinci persoane ar fi postat anunțuri pe internet referitoare la vânzarea unor imobile pe teritoriul României, în diferite județe, încasând bani cu titlu de avans

 

 

 

 

Cinci persoane din Brăila au dat false anunţuri privind vânzarea de apatamente şi au luat avans de la viitorii cumpărători. Poliţiştii au efectuat percheziţii la locuinţele acestora.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, la data de 30 iunie, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale au efectuat patru percheziții pe raza municipiului Brăila la domiciliile a două femei, în vârstă de 25 și 47 de ani. „Mascaţii” s-au oprit şi la casele a trei tineri, în vârstă de 22, 23 respectiv 26 de ani, toți din Brăila. Cei cinci sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de înșelăciune. Aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

În fapt, în perioada iunie-septembrie 2021, cele cinci persoane ar fi postat anunțuri pe internet referitoare la vânzarea unor imobile pe teritoriul României, în diferite județe, încasând sume de bani cu titlu de avans de la cumpărători, iar ulterior nu mai puteau fi contactați”, au transmis poliţiştii.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro