Peste 3.000 de petarde, confiscate de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 3.000 de petarde, confiscate de poliţişti

• toate acestea au fost descoperite la domiciliul unui bărbat din localitatea Movila Miresii, în urma unei percheziţii

 

Captură record de obiecte pirotehnice. În ziua de 29 decembrie, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, în baza mandatului emis de către Judecătoria Brăila, au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Movila Miresii. În locuinţa acestuia au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3.484 bucăţi de obiecte pirotehnice de diferite tipuri. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro