Petrecere în pandemie, întreruptă de polițiști | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Petrecere în pandemie, întreruptă de polițiști

* în week-end, polițiștii brăileni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant de pe raza comunei Dudești avea loc o petrecere cu mai mulți participanți * evenimentul s-a întrerupt brusc, iar amenzile au curs

 

La data de 6 noiembrie, în jurul orei 21:00, polițiștii brăileni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant de pe raza comunei Dudești avea loc un eveniment privat la care participau mai multe persoane. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din județul Brăila, a organizat o petrecere la care participau 22 de persoane. “În acest context, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată, au fost luate măsuri de intrare în legalitate, desfășurarea evenimentului fiind întreruptă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Potrivit polițiștilor, în continuare este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări etc.), atât în spațiile deschise, cât și în spațiile închise: “Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2!”.

 

Controale de amploare pentru combaterea efectelor pandemiei Covid – 19

În perioada 05-07 noiembrie polițiștii brăileni împreună cu  jandarmi și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 50.000 lei.

Astfel, au fost desfășurate 62 de acțiuni punctuale în marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, piețe și târguri, în zone aglomerate și mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI și care asigură transportul angajaților. “În cadrul acțiunilor desfășurate, forțele implicate au efectuat verificări în 208 societăți comerciale și au controlat  550 de vehicule, 90 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI și mijloace care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel județean, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 51.990 de lei”, au transmis polițiștii brăileni.

Polițiștii reamintesc faptul că, portul măștii de protecție este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, respectiv piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun etc.

 

Nerespectarea măsurii carantinării la domiciliu

Polițiștii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră și pompieri desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

Astfel, în perioada 05 - 07 noiembrie, pe raza județului Brăila au fost depistate cinci persoane, care nu respectau măsura carantinării ce fusese dispusă anterior. Brăilenii astfel depistați au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 27.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro