POLITIC: Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a spus sâmbătă, la mitingul de lansare a candidaturii sale, că cei de la putere au dezamăgit, el arătând totodată că "dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să crezi în nimic şi nu ai valori nici la Palatul Cotroceni".

"Cei de aici ne-au demonstrat că nu le pasă de oameni şi că nu au rezultate, au dezamăgit, dacă ai nişte valori, le ai oriunde, dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să ai valori şi nu o să crezi în nimic nici când eşti la Palatul Cotroceni", a spus Iohannis, la mitingul desfăşurat în Piaţa Victoriei, în faţa clădirii Guvernului.

El a mai spus că cei care conduc au "o lipsă de viziune" şi se iroseşte potenţialul cu subiecte mărunte, care nu au legătură cu viaţa reală.

"Lipsa de viziune a celor care ne conduc, ne irosim potenţialul în subiecte mărunte care nu au legătură cu viaţa reală", a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis a arătat că este convins că în acest moment sunt oameni şi televiziuni care nu se gândesc decât cum să-l atace.

"Sunt convins că în acest moment sunt oameni şi televiziuni care nu se gândesc decât cum să mă atace, sunt televiziuni care nu ştiu ce poveste să mai inventeze despre mine, ce diversiuni să mai arunce pe piaţă", a mai spus Iohannis, arătând că aceste lucruri nu îl interesează, nu îl afectează şi nu îl vor opri.

El a arătat că este un om al faptelor, nu al vorbelor goale.

"A venit vremea faptelor, mă cunoaşteţi, eu sunt un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului şi spectacolului, sunt un om care construieşte nu care distruge. Viziunea mea ca preşedinte poate fi simplă: România lucrului bine făcut", a adăugat Iohannis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro