POLITIC: PDL reclamă modul de organizare a secţiilor de votare în străinătate: Se pregăteşte fraudarea masivă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: PDL reclamă modul de organizare a secţiilor de votare în străinătate: Se pregăteşte fraudarea masivă

Senatorul PDL de Diaspora Viorel Badea a susţinut, joi, că Guvernul Ponta pregăteşte "fraudarea masivă a alegerilor", arătând că prin modul de organizare a secţiilor de votare Executivul urmăreşte blocarea posibilităţii românilor din străinătate de a-şi exprima dreptul la vot la prezidenţiale.

"Deja Guvernul Ponta pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor în Diaspora. Pe de o parte, prin dirijarea alegătorilor către consulatele generale pe care le-a organizat în această zonă, iar pe de altă parte prin desfiinţarea unor secţii de votare în comunităţile unde există foarte mulţi români", a declarat Viorel Badea într-o conferinţă de presă.

El a spus că, deşi a rămas acelaşi număr de secţii de votare ca la alegerile prezidenţiale din 2009, "adevărata acrobaţie electorală pe care încearcă să o facă guvernul Ponta" este aceea că secţiile de votare din comunităţile unde există foarte mulţi români au fost desfiinţate şi au fost înfiinţate noi secţii de votare în comunităţile "care practic nu sunt bine reprezentate la nivel numeric".

Viorel Badea a dat ca exemplu situaţia din Italia şi din Portugalia, arătând că în Torino, unde sunt 40.000 de cetăţeni români, din două secţii de votare a rămas una, în schimb fiind suplimentat numărul secţiilor de votare la Triestre, în condiţiile în care aici trăiesc doar 1.500 de români.

El a arătat că în Portugalia au fost desfiinţate secţii de votare în zonele cu comunităţi de 10.000 de români, dar s-a înfiinţat o secţie de votare într-o staţiune turistică unde nu sunt nici români care să lucreze în acea zonă în noiembrie.

"De asemenea, în Republica Moldova au fost înfiinţate secţii de votare în localităţi unde există majoritari rusofoni, mulţi dintre ei neavând cetăţenie română. Aşa că din punctul nostru de vedere se pregăteşte o fraudare la acest nivel. Totodată, pentru a amorţi vigilenţa comunităţii de români, actualul guvern a venit cu o temă falsă, şi anume congresul românilor de pretutindeni, încercând să reorienteze atenţia comunităţilor din Diaspora spre un eveniment care nu are nici legitimitate, nici forţă de reprezentare", a mai spus Viorel Badea.

Senatorul PDL a arătat că Guvernul trebuie să organizeze secţii de votare în acord cu sugestiile care vin din partea comunităţilor de români.

"Evident că atragem atenţia actualului Guvern să treacă rapid la refacerea Ordinului 1839/2014 prin care a înfiinţat aceste secţii de votare şi mai ales să facă astfel încât identificarea şi organizarea secţiilor de votare să fie făcute în deplin acord cu sugestiile care vin din partea comunităţilor de români. Credem că prin actualul mod de organizare a secţiilor de votare se doreşte blocarea posibilităţii comunităţilor de români de a-şi exprima dreptul la vot. Nu e pentru prima dată când PSD face acest lucru", a mai spus senatorul PDL.

Numărul secţiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale este de 294, egal cu cel stabilit în 2009, faţă de precedentul scrutin prezidenţial fiind majorat, de la 13 la 21, numărul de secţii organizate în Republica Moldova.

Ministerul de Externe a finalizat, marţi, lista secţiilor de votare din străinătate organizate la alegerile pentru Preşedintele României.

Ordinul ministrului de Externe prin care au fost stabilite secţiile de votare din străinătate pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului a fost publicat în Monitorul Oficial.

MAE informează, într-un comunicat, că, la alegerile pentru Preşedintele României din 2014, în străinătate vor fi organizate 294 de secţii de votare pentru cetăţenii români care doresc să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin.

"Secţiile de votare sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare ale României, în sediile institutelor culturale româneşti din străinătate, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, precum şi în alte locaţii care permit desfăşurarea în bune condiţii, de corectitudine şi neutralitate, a procesului de votare", menţionează sursa citată.

Potrivit MAE, lista finală a secţiilor de votare a fost omologată pe baza experienţei anterioare în organizarea alegerilor prezidenţiale în străinătate, luând ca referinţă scrutinul din anul 2009, când au fost organizate 294 de secţii de vot.

Ministerul reaminteşte că, la alegerile pentru Preşedintele României din 2009, în străinătate au votat, în turul doi, aproximativ 146.000 de cetăţeni români în 294 secţii de votare, înregistrându-se astfel cel mai mare număr de cetăţeni români care au votat în afara ţării la un scrutin.

"În stabilirea secţiilor de votare au fost avute în vedere considerente similare celor de la scrutinele anterioare organizate în străinătate. Pornind de la dezideratul acoperirii cât mai largi a zonelor în care trăiesc cetăţeni români în diferitele state pe glob, a fost urmărită asigurarea reprezentativităţii, proporţionalităţii, corectitudinii şi neutralităţii în organizarea secţiilor de votare. De asemenea, au fost avute în vedere posibilităţile concrete de organizare pe plan local", se mai arată în comunicat.

MAE menţionează că, pentru scrutinul din noiembrie 2014 a fost majorat semnificativ numărul de secţii de votare în Republica Moldova, de la 13 la 21, ţinându-se cont de tendinţa ascendentă a numărului de cetăţeni români cu drept de vot din statul vecin.

"În Spania s-a menţinut acelaşi număr de secţii de vot, respectiv 38. Totodată, în cazul Italiei, numărul secţiilor de vot a fost menţinut aproape la acelaşi nivel precum în 2009. S-a urmărit asigurarea unei mai bune şi armonioase repartizări teritoriale corelat cu organizarea secţiilor în misiunile diplomatice şi consulare precum şi în instituţii publice din statul italian. S-a avut, de asemenea, în vedere o mai bună securitate şi corectitudine a votului. În baza aceloraşi considerente, în SUA s-a urmărit asigurarea unui număr de secţii de votare la un nivel apropiat de cel din anul 2009 prin identificarea acelor locaţii care să asigure premisele pentru buna desfăşurare, în condiţii de neutralitate, a procesului de votare. În Marea Britanie, tendinţa crescătoare a numărului de cetăţeni români ca urmare a liberalizării circulaţiei pe piaţa forţei de muncă în această ţară a determinat o creştere a numărului de secţii de votare", precizează sursa citată.

Conform anexei la ordinul ministrului, cuprinzând lista secţiilor de votare din străinătate, publicată în MO, secţii de votare în număr mai mare vor fi organizate în: Italia - 51, Spania - 38, SUA - 22, Republica Moldova - 21, Marea Britanie - 11, Franţa - 9. În Germania şi Australia vor fi 5 secţii de votare, câte 4 secţii vor fi în Belgia, Canada, Serbia, Turcia, Ungaria, câte 3 în Afganistan, Austria, China, Cipru, Grecia, Israel, Polonia, Portugalia, Rusia, Ucraina.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro