POLITIC: Ponta: Asum ca premier şi candidat responsabilitatea evaluării implicaţiilor suspendării lui Băsescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: Asum ca premier şi candidat responsabilitatea evaluării implicaţiilor suspendării lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că asumă, în calitate de prim-ministru şi candidat la Preşedinţie, responsabilitatea evaluării tuturor efectelor şi implicaţiilor acţiunii de suspendare din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, urmând ca PSD să analizeze şi să ia o decizie.

"Suspendarea preşedintelui - şi în acest moment şi în orice moment - presupune o procedură constituţional-juridică şi politică şi presupune nişte implicaţii interne şi internaţionale. Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment, şi anume faptul că orice zi fără Traian Bsăescu preşedinte e un act de dreptate la adresa românilor şi pot să asum responsabilitatea, ca prim-ministru şi candidat la Preşedinţie, a evaluării tuturor rezultatelor, efectelor, implicaţiilor unei asemenea acţiuni", a precizat Ponta.

El a arătat că PSD nu a luat încă o decizie politică în privinţa suspendării preşedintelui Băsescu.

"O să discutăm în cadrul PSD, o să facem o analiză responsabilă şi vom lua o decizie", a spus Ponta.

El a arătat că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a informat asupra demersului său privind suspendarea şefului statului.

"Cred că intenţia principală a domnului Tăriceanu a fost de a trage un semnal asupra faptului că Traian Băsescu, dacă încalcă Constituţia, nu poate să fie scuzat doar pentru că mai are puţin din mandat", a spus Ponta, care a menţionat că PSD va analiza argumentele lui Tăriceanu în privinţa suspendării.

Întrebat dacă se teme PSD că va pierde în campania electorală dacă va demara suspendarea lui Traian Băsescu, Ponta a răspuns: "Nici vorbă, de ce să pierdem? Toţi cei care ne votează pe noi ne votează ştiind că suntem împotriva domnului Băsescu".

Ponta a mai spus că nu a discutat cu ambasadele, întrucât nu e niciun fel de procedură începută şi nu există niciun fel de legătură a Guvernului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro