POLITIC: Predoiu: Ponta, unul dintre cei mai mediocri miniştri politici. Eu şi MRU am fost miniştri tehnocraţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Predoiu: Ponta, unul dintre cei mai mediocri miniştri politici. Eu şi MRU am fost miniştri tehnocraţi

Fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat, duminică, că, în timp ce el şi fostul premier Ungureanu au fost "miniştri tehnocraţi, sprijiniţi politic de PNL şi ulterior PDL", Victor Ponta a fost "unul dintre cei mai mediocri miniştri politici" şi "parte a regimului Băsescu".

Ponta a fost un parlamentar care făcea cele mai penibile exerciţii de linguşire pe lângă Băsescu şi Boc ca să intre in guvernele Boc. Ponta chiar a fost parte a regimului Basescu, a fost parte a coaliţiei PSD - PDL, în timp ce Mihai Răzvan Ungureanu şi subsemnatul am fost miniştri tehnocraţi, sprijiniţi politic de PNL şi ulterior PDL. Ponta a fost unul dintre cei mai mediocri miniştri politici pe care i am văzut în cei patru ani de guvern, şi am văzut mulţi", a spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei, în replică la anunţul actualului premier conform căruia luni va avea loc la Parlament evenimentul "3 ani de la începutul sfârşitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu", unde sunt invitaţi toţi parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu

Predoiu, care este şi premier al guvernului alternativ al PNL, a calificat acest eveniment drept o manifestare de "politică ieftină".

"Să aniversezi căderea regimului din care ai făcut parte, ca decident politic şi ministru politic se înscrie în seria de ipostaze «normale» promovate de Ponta. Multiplele ipostaze şi tipare ocupaţionale încercate în viaţa se exprimă acum în conduita sa politică. Trebuie să-l înţelegem, să îl menajăm şi să-l dăm afară de la guvern, până nu transformă ţara într-un mare experiment al dedublării de tip ceauşist: la extern una, la intern alta", a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiţiei CăCătălin Predoiu

Predoiu a fost titularul portofoliului Justiţiei în guvernele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu. De asemenea, el a ocupat şi poziţia de premier interimar.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, i-a invitat pe toţi parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, a cărui cădere a condus la instalarea Cabinetului USL, să participe luni, la Palatul Parlamentului, la un eveniment dedicat acestui moment.

Evenimentul are tema "3 ani de la începutul sfârşitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu" şi a fost programat pentru ora 18.00, se arată în anunţul transmis, duminică, de Ponta.

"Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic şi social!​", spune Ponta.

El a anexat acestui anunţ şi lista celor 235 de parlamentari care au votat moţiunea de cenzură şi sunt invitaţi la Parlament. Printre aceştia figurează Viorel Hrebenciuc, aflat în arest la domiciliu în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru primire de mită, Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul "Transformatorul".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro