POLITIC: Zgonea: Creţu va ocupa funcţia de comisar european pentru Politici regionale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Zgonea: Creţu va ocupa funcţia de comisar european pentru Politici regionale

Corina Creţu va ocupa funcţia de comisar european pentru Politici regionale, a scris, pe pagina de Facebook, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Felicitări Corinei Creţu! Ea va ocupa funcţia de comisar pentru Politici regionale în Comisia Europeană. E unul dintre cele mai importante portofolii, reprezentând reuşita şi recunoaşterea României la nivel european!", scrie Zgonea.

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a trimis vineri lista comisarilor desemnaţi, fără menţionarea portofoliilor, premierului italian Matteo Renzi, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, iar din partea României este nominalizată Corina Creţu.

Consiliul Uniunii Europene urmează să îşi exprime acordul cu privire la această listă, după care ea va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ulterior, Juncker va anunţa şi distribuirea portofoliilor şi modul în care intenţionează să organizeze activitatea următoarei Comisii Europene. Acest lucru este aşteptat în a doua jumătate a săptămânii următoare.

În următoarea etapă, Parlamentul European va trebui să îşi exprime acordul pentru întregul Colegiu al Comisarului, inclusiv Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. Acest acord este precedat de audierea comisarilor desemnaţi în comisii. După aprobarea Parlamentului European, Consiliul European numeşte oficial Comisia.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu a contestat propounerea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european, Ponta subliniind că dacă România nu va primi "cel mai important portfoliu", care fusese negociat deja, va fi cel mai ruşinos moment pentru ţara noastră.

Ponta a arătat că atitudinea preşedintelui şi a opoziţiei este cel mai nefericit caz pe care îl cunoaşte şi este asemenea cazului lui Varujan Vosganian din 2006.

"România a obţinut în urma negocierilor un portofoliu extrem de important, din punctul meu de vedere cel mai important, după care, tot din România, aseară domnul Băsescu a contestat să nu..., liderii opoziţiei au trimis scrisori să nu primim un portofoliu important. Important e să moară capra românească, că nu e susţinută de domnul Băsescu sau de domnul Iohannis sau de domnul Blaga. Dacă se va întâmpla aşa, vreau să vă spun că este cel mai ruşinos posibil moment pentru România", a spus Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

Victor Ponta a arătat că nicio altă ţară din cele 28 de state membre ale UE nu şi-a sabotat "în mod public şi cu atâta energie" interesul de a avea un portofoliu bun.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România va avea în CE un portofoliu "cu care n-o să ne fie ruşine" şi a arătat că lista vehiculată, în care pentru Corina Creţu apărea un portofoliu "neconvingător", a fost "o glumă lansată de la Bruxelles", de care premierul Ponta s-ar fi "speriat".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro