Privatizaţi statul! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Privatizaţi statul!

Căpuşând, storcând, sorbând, demontând, furând şi revânzând cu o frenezie imposibil de descris. Bon... Iar dacă vreun ministru lovit subit de liberalism ori tehnocraţie sau îngrozit de faptul că nu-şi ia partea la raptul de la Galaţi înceta să mai arunce cu bani pentru a umple gaura de la Sidex, atunci, prietene, să te ţii. Mii de siderurgişti luau cu asalt poarta combinatului, primăria şi prefectura, apoi sediul Guvernului ori Palatul Cotroceni. Proteste, tată, nu jucărie! Mişcare sindicală, nu glumă. Asta până când ministrul zicea ok, iar banii publici - şi-ai tăi, şi-ai mei - luau din nou calea găurii negre. Aşa se întâmpla la Galaţi, dar şi la Reşiţa, la Iaşi, în Valea Jiului, la Braşov ori pe la întreprinderile bucureştene. Banii publici acopereau cheltuielile de salarii şi materii prime, în timp ce fabricile erau devalizate. Mulse din toate poziţiile şi din toate încheieturile. Mă uitam zilele trecute la televizor, la ultima demonstraţie a sindicaliştilor gălăţeni. Vreo 70 de persoane şoptindu-şi protestele în centrul oraşului. E drept că, între timp, "gaura neagră" a fost vândută şi s-a transformat, în mâna managerilor indieni, într-o comoară care a adus profituri uriaşe. E drept că nu mai îndrăzneşte nimeni să fure şi nimeni nu mai îndrăzneşte să doarmă ori să bea la locul de muncă. Salariile nu mai cresc ca la stat, iar întreprinderea nu mai are nevoie de o armată de oameni ca să funcţioneze. Patronii şi-au modelat afacerea cum au crezut de cuviinţă pentru un randament maxim. Subit, sindicatele au tăcut. În plus, banii publici - şi-ai mei, şi-ai tăi - nu se mai scurg cu nemiluita în colosul de la Galaţi. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu-i laud aici pe patronii de la Sidex, care au păcatele lor - investiţiile prea mici în protecţia mediului reprezintă unul dintre acestea -, ci mă uimesc de felul în care, în România, marile acţiuni sindicale au loc doar când patron este statul. Cum, tot la fel, când patron este statul, toate merg anapoda, cu costuri mari şi pierderi uriaşe.

Acum, stau şi mă minunez uitându-mă în jurul meu: mediul privat a tăiat salarii, a făcut restructurări şi s-a confruntat cu falimente dureroase, în timp ce, uite, trece criza, iar statul stă cu mâinile în sân cocoloşindu-şi angajaţii de luni şi luni de zile, sperând ca nu care cumva să-i supere prea tare şi să-i piardă din bazinul electoral. S-a împrumutat la bănci să le plătească salariile, adică a făcut rate pe care o să le plătim din bani publici - şi-ai tăi, şi-ai mei -, a băgat impozite forfetare, tot ca să le plătească salariile - adică a pus biciul tot pe mediul privat - şi a vorbit de soluţii anticriză de m-am plictisit. Păi, lăsaţi-mă dracului în pace - ar zice mediul privat - şi privatizaţi o dată statul! Vindeţi Ministerul Justiţiei, scoateţi la licitaţie Consiliul Judeţean, donaţi şcolile şi universităţile, privatizaţi poliţia, spitalele, teatrele şi bibliotecile, că oricum vă purtaţi ca pe moşia voastră, dar pe banii noştri. Şi-atunci, să vezi, prietene, că se termină şi cu protestele, şi cu cheltuielile inutile. Se termină şi cu salariile uriaşe, luate pe nemeritate, şi cu frecatul mentei la birou şi cu figurile acre şi mofturile de bugetar. Şi să vezi ce va creşte PIB-ul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro