Profesorii îşi reglează conturile cu Guvernul pe spatele elevilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Profesorii îşi reglează conturile cu Guvernul pe spatele elevilor

Aşa au hotărât la nivel naţional toate cele trei federaţii sindicale din învăţământ, Federaţia Educaţiei Naţionale, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia "Spiru Haret", din care fac parte şi profesorii brăileni.
Ca urmare, prima zi de grevă generală va fi mâine, a doua zi de grevă generală va fi miercuri 13 mai, când ar trebui să se dea teza cu subiect unic la matematică, iar cea de-a treia zi de grevă generală va fi pe 21 mai, când elevii de clasa a VIII-a dau teza cu subiect unic la istorie sau geografie.
Liderul Sindicatului Învăţământ Brăila (SIB), Valeriu Partene, a precizat că astăzi mai are loc o întâlnire între reprezentanţii sindicatelor, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu şi ministrul Economiei Gheorghe Pogea şi dacă se vor obţine răspunsuri pozitive, greva generală s-ar putea suspenda. "Dacă printr-o nouă rectificare pozitivă am primi înapoi banii luaţi în urmă cu o săptămână la rectificarea negativă, dacă am primi garanţii că drepturile oamenilor din sistem vor fi respectate, că Ordonanţa 37/2009 ar fi aplicată cu sufletul sau ar fi abrogată, dacă descentralizarea s-ar face în interesul învăţământului prin negociere cu sindicatele şi dacă s-ar face nişte promisiuni referitoare la Legea 221/2008, atunci cred că nu am mai vorbi de grevă generală. Dacă după întâlnirea de mâine (n.r. astăzi) rezultatele nu vor fi pozitive, şi reprezentaţii noştri nu ne vor da semnale privind încetarea grevei generale, atunci vom continua protestele", a spus, ieri, liderul SIB, Valeriu Partene.

Peste 94% dintre profesori vor boicota tezele şi bacalaureatul

Inspectoratul Şcolar şi conducerile unităţilor de învăţământ au fost notificate în privinţa grevei generale încă din 30 aprilie, conform legii conflictului de muncă. Preşedintele SIB, Valeriu Partene, a explicat că pe 30 septembrie 2008 conflictul de muncă a fost suspendat pentru că s-a votat Legea 221/2008, care prevedea măriri salariale de 50% pentru cadrele didactice, însă înainte s-au parcurs toţi paşii necesari pentru declanşarea conflictului de muncă, inclusiv greva de avertisment. Ca urmare, greva generală ce urmează a fi făcută mâine, pe 5 mai, este legală. La nivelul judeţului Brăila, conform unui referendum făcut de sindicat, peste 94% dintre profesori sunt de acord cu boicotarea examenelor naţionale şi a tezelor cu subiect unic.
"Suntem batjocoriţi de şapte luni. Şcoala a ajuns Cenuşăreasa întregii societăţi. Îi iubim pe copii şi îi respectm pe părinţi, îi rugăm să înţeleagă că aşa nu se mai poate şi să fie alături de noi", a mai spus liderul SIB, Valeriu Partene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro