Radare în “cascadă” pe șosele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Radare în “cascadă” pe șosele

* la data de 15 august, de Sf. Maria, polițiștii au acționat în intervalul orar 14.00-21.00, pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regimului legal de viteză * au fost folosite aparate radar în sistem “cascadă” * în timpul acțiunii s-au dat amenzi de peste 8.000 lei

 

Duminică, în ziua de Sf. Maria, polițiștii au fost în acțiune pe șosele, cu radarele din dotare, șoferii vitezomani fiind cei vizați. În numai câteva ore s-au aplicat amenzi de peste 8.000 lei și s-a constatat o infracțiune.

Astfel, la data de 15 august, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Orașului Făurei și Poliției Orașului Însurăței au acționat, în intervalul orar 14.00-21.00, pe raza județului Brăila, pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regimului legal de viteză. Au fost folosite aparate radar în sistem ”cascadă”.

Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de O.U.G. 195/2002, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.049 de lei . “În urma activității, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni pentru depășirea vitezei legale de deplasare a vehiculelor și alte 6 sancțiuni contravenționale vizând alte abateri la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare. Totodată, a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

În data de 15 august, în jurul orei 18:40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Făurei l-au oprit în trafic pe un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Vișani, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 203, în afara localității Jirlău.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În continuare, polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.

 

Minori fără permis și mai mulți șoferi băuți, prinși în trafic

Mai mulți conducători auto sunt cercetați penal pentru înfracțiuni la regimul rutier. Doi tineri de 17 ani au fost prinși la volan, deși nu aveau permis. 

La data de 13 august, în jurul orei 00:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila l-au oprit în trafic pe un tânăr de 17 ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Dumbrava Roșie. Polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 14 august, în jurul orei 21:30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comunal Frecăței  l-au oprit în trafic pe un alt tânăr de 17 ani, din comuna Frecăței, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

Polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și i-au întocmit dosar penal.

În ziua de 14 august, în jurul orei 08:10, polițiști din Ianca l-au oprit în trafic pe un bărbat de 49 de ani, din localitatea Șuțești, în timp ce conducea un vehicul, pe raza orașului Ianca. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal.

La data de 15 august, în jurul orei 17:50, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat de 60 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un vehicul, pe DJ 255A, pe raza comunei Siliștea.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu a scăpat nici acesta de dosarul penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro