Salariaţi cu state vechi în uzină, R. Cristache (56 de ani), M. Marian (40 de ani), E. Stoian (44 de ani) şi T. Ioan (47 de ani) s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare şi complicitate la delapidare. De asemenea, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Contactată de reporterii "Obiectiv", conducerea "Promex" a punctat că, deşi este vorba despre o pagubă foarte mică din punct de vedere al valorii - un val de carton bituminat -, cei 4 vor intra în analiza şi discuţia comisiei de disciplină a societăţii, urmând a suporta sanţiunile ce vor fi stabilite.