Se topeşte cerul! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se topeşte cerul!

Astăzi, marţi, 7 august, se anunţă a fi una dintre cele mai încinse zile de pe parcursul acestei veri. Meteorologii au anunţat pentru mai multe judeţe din zona de sud-est, printre care şi Brăila, cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 42 grade Celsius la umbră, iar umezeala din aer va contribui din plin la producerea unui grad accentuat de disconfort termic. În aceste condiţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila anunţă că în mai multe zone din municipiu sunt amenajate puncte de prim-ajutor. Acestea se află în incinta unor clădiri precum teatrul "Maria Filotti", din Piaţa Traian, Căminul de Garnizoană Brăila, de pe Str. G-ral Eremia Grigorescu (fosta Gării), Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei, de pe B-dul Cuza, dar şi în Piaţa Halelor, Piaţa Concordia, Piaţa Vidin şi Piaţa Viziru. Totodată, bisericile vor fi deschise pe parcursul zilei de astăzi, pentru asigurarea adăpostirii populaţiei de temperaturile caniculare.
Specialiştii ISU recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11.00 - 18.00. În locuinţe sau la locul de muncă, ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Cei care au la dispoziţie aparate de aer condiţionat trebuie să le regleze astfel încât temperatura să fie cu doar 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. "Dacă nu aveţi instalaţii de aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine). Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Pe parcursul zilei, faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă. Consumaţi zilnic între 1,5-2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele caniculare, se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 de minute. Evitaţi activităţile ce necesită un consum mare de energie, gen sport, grădinărit etc. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate", recomandă cei de la ISU "Dunărea". De asemenea, pompierii atrag atenţia ca, în astfel de zile caniculare, să se aibă mare grijă cu modul de folosire a focului în aer liber. Se interzice aprinderea focului în păduri sau plantaţii, precum şi amplasarea grătarelor la mai puţin de zece metri de materiale combustibile sau clădiri. Se va asigura o supraveghere atentă a copiilor, pentru a se evita folosirea de către aceştia a oricăror mijloace de aprindere.

Important pentru companiile de transport şi şoferii profesionişti!

Foarte important de ştiut pentru conducătorii auto profesionişti: din cauza temperaturilor excesiv de ridicate, pentru astăzi este valabilă o restricţie de circulaţie a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 11.00 - 20.00, pe drumul naţional (DN) 2B Brăila-Buzău şi Brăila-Şendreni-Galaţi, pe DN 21 Brăila-Slobozia, pe DN22 Brăila-Râmnicu Sărat şi pe DN23 Brăila-Focşani. Pe DN22B dig Brăila-Galaţi se menţine interdicţia de tonaj de 3,5 tone.
De mâine, este prognozată o răcorire a vremii, temperaturile urmând să scadă până în jurul valorii de 32 - 33 grade Celsius. De asemenea, în zilele următoare, s-ar putea să avem parte şi de precipitaţii care, însă, ar putea veni sub forma unor furtuni, cu vânt puternic şi posibile căderi de grindină.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro