Sesiunea extraordinar de ordinară şi Ziua Unirii

După apocalipsele în direct fabricate de unele televiziuni, s-ar părea că niciun parlamentar nu este prea impresionat. Ceea ce te duce cu gândul la altceva: bătălia se dă în altă parte, nu în stradă. Şi orice om ar trebui să-şi dea seama: bătălia se dă pe redesenarea colegiilor electorale, bătălia se dă pe dosarele de corupţie, bătălia se dă pe bănetul public care trebuie să asigure o campanie electorală deşănţată, bătălia se dă pe teren cultural (cei care n-au mai avut loc pe "dreapta" s-au tras pe "stânga" şi vor, cică, "comunism" acum), bătălia se dă pe televizoare, bătălia se dă în interiorul partidelor (se devorează între ei ca animalele în foame veche) etc etc.

De Ziua Unirii, te întrebi: A cui Unire? A României celor care protestează împotriva Roşiei Montana, a României celor care nu mai au din ce trăi, a României celor "indignaţi", a României "analiştilor" politici de pe ecrane, a României celor care-l celebrează pe Che Guevara, a României foştilor deţinuţi politici, a României foştilor securişti şi turnători la Securitate, a României galeriilor de fotbal, a României lui Dan Diaconescu?

Repet, extrem de relaxaţi au părut parlamentarii! În sens invers, ceea ce am văzut pe televiziuni şi pe canalele de socializare m-a şocat: ură şi resentiment cât să scrii istoria unei întregi civilizaţii. Fiecare cu obiectul urii lui, fiecare cu resentimentul în nas, fiecare cu minciunica la rever. Peste toate, ghioaga de presă. A început cu "poporul ştie mai bine, poporul este înţelept, poporul înţelege, poporul vrea respect" şi a terminat cu "oamenii nu înţeleg, serviciile secrete sunt în război, Piaţa Universităţii este ticsită de diversionişti". Când în stradă erau câteva mii de oameni şi apărea teama ca întreaga Românie să se mobilizeze, "analiştii" acuzau: au dreptate oamenii, Boc a greşit, Băsescu să-şi dea demisia, jos ăla, jos celălalt! Când Piaţa Universităţii se subţia, "analiştii" o dădeau cotită: protestatarii nu prea au mesaj, nu sunt coerenţi, e clar că unii sunt manipulaţi etc etc!

De Ziua Unirii, eu nu pricep o iotă din ceea ce se întâmplă acum în mod concret - cine pe cine manipulează, cine cu cine se luptă şi cine pe cine vrea să linşeze. Dar un anume lucru se poate observa plutind, discret, prin aer: dacă sistemul comunist, cel întreţinut în infinite nuanţe de foştii nomenklaturişti, e pe cale de a sucomba, cel capitalist, compromis cu abilitate de ciocoii de viţă nouă, mai are mult până la a se naşte. Ne aflăm, aşadar, într-un soi de imposibilitate: maşina veche am dat-o la casat, dar nu ne-a venit cea nouă. Nu este o bătălie între "nou" şi "vechi", ci o bătălie pentru normalitate într-o ţară în care, de 60 de ani, anormalitatea a fost politica de stat.

În timp ce scriu aceste rânduri, în "teritoriu", adică în primării şi consilii judeţene, "tunurile" bubuie la capacitate maximă. Ştiţi ce-i ăla un "tun", nu?