SOCIAL: 28 de angajaţi ai unei fabrici de piese auto au ajuns la spital | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: 28 de angajaţi ai unei fabrici de piese auto au ajuns la spital

Un număr de 28 de angajaţi ai unei fabrici de piese auto din localitatea braşoveană Prejmer au ajuns la spital, vineri dimineaţă, după ce au acuzat stări de ameţeală, cel mai probabil fiind vorba de intoxicaţie cu monoxid de carbon, la faţa locului fiind trimise zece ambulanţe şi şase echipaje SMURD.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că incidentul a fost anunţat la Serviciul de urgenţă 112 vineri, în jurul orei 7.00, când un număr de 28 de angajaţi ai fabricii de piese auto Autoliv din localitatea braşoveană Prejmer au început să aibă stări de ameţeală, primele date indicând că ar putea fi vorba despre intoxicaţie cu monoxid de carbon, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La faţa locului, au fost trimise zece autosanitare ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi şase echipaje SMURD, într-o primă fază fiind transportate la spital 24 de persoane, iar ulterior alte patru.

"Toţi cei aproximativ 250 de angajaţi care se aflau la ora aceea în hala respectivă au fost evacuaţi, urmând ca activitatea în fabrică să fie reluată după ce echipele de cercetare ale cauzelor producerii incidentului vor stabili împrejurările în care a avut loc acesta. Toate persoanele care au fost duse la spital sunt conştiente şi sunt în afara oricărui pericol, ele acuzănd stări de ameţeală uşoară. Deocamdată, nu se cunosc cauzele care au dus la producerea acestui incident", a declarat Sfreja.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro