SOCIAL: Cazanciuc: O soluţie de amnistiere trebuie adoptată dacă există un acord social | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Cazanciuc: O soluţie de amnistiere trebuie adoptată dacă există un acord social

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că o soluţie în cazul amnistierii şi graţierii ar trebui adoptată dacă există un acord social şi dacă aproape toată lumea este de acord cu aceste măsuri, precizând că ar putea fi o soluţie pentru problema aglomerării penitenciarelor.

Robert Cazanciuc a fost întrebat, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, dacă există posibilitatea ca ministerul pe care îl conduce să-şi schimbe poziţia cu privire la proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea.

"Noi am dat un aviz negativ pe un proiect concret, aşa cum a fost gândit la un moment dat de iniţiatori. Dacă altcineva o să iniţieze un alt proiect, o să vedem de asemenea în concret ce aviz vom da", a spus Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a subliniat că o astfel de lege ar putea fi soluţia pentru problema asupra aglomerării penitenciarelor din România.

"O soluţie de amnistiere, de graţiere, cum s-a întâmplat în multe state europene, trebuie adoptată dacă există un acord social, dacă aproape toată lumea este de acord cu asemenea măsură şi, evident, decizia aparţine Parlamentului", a mai spus Cazanciuc.

În 17 iunie, după o şedinţă a Biroului permanent, secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici declara că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă, fiind respinsă solicitarea PNL de a fi introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru respingere.

La finele anului 2013, acest proiect de lege, alături de alte reglementari adoptate de Cameră, a generat controverse, inclusiv reacţii ale ambasadelor occidentale la Bucureşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro