SOCIAL: Dosarul retrocedărilor: Două persoane în arest preventiv şi două în arest la domiciliu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Dosarul retrocedărilor: Două persoane în arest preventiv şi două în arest la domiciliu

Două persoane au fost arestate preventiv şi alte două au fost puse în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole, în cazul a doi dintre cei trei judecători cercetaţi în dosar propunerea de arestare preventivă urmând să fie discutată vineri.

Magistraţii instanţei supreme au emis, vineri dimineaţă, mandate de arestare preventivă pe numele lui Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas, în timp ce în cazul lui Jenică Poenaru şi al lui Sorin Ion Iacob au luat măsura arestului la domiciliu.

În cursul serii de joi, în timpul dezbaterilor, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au disjuns propunerea de arestarea preventivă faţă de judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă din Covasna şi au stabilit ca dezbaterile în cazul lor să aibă loc în cursul zilei de vineri. Cauza a fost disjunsă faţă de cei doi pentru a se îndeplini procedurile de citare cu cei doi magistraţi.

Procurorii DNA au cerut, joi, instanţei supreme arestarea preventivă a şase persoane vizate în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole, între care cei doi judecători de la Tribunalul Covasna şi beneficiarul a peste 43.000 de hectare de teren forestier.

Cei doi judecători - Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă - sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, după ce au făcut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier şi de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor.

Sorin Ion Iacob este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar Dan Costin Bengescu, pentru trafic de influenţă, dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Acuzaţiile aduse lui Iosif Kadas sunt de constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă, iar în cazul lui Janica Poenaru, de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă.

Iacob, Bengescu, Kadas şi Poenaru au fost reţinuţi după audierile făcute marţi la DNA Braşov.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi Paltin Gheorghe Sturdza, care îşi atribuie calitatea de moştenitor al "Domeniilor Ghica" şi este beneficiarul celor peste 43.000 de hectare, acesta fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de cumpărare de influenţă.

De asemenea, sunt urmăriţi penal Aurel Olari, suspectat de aderarea la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, Ioan Gheorghe Varga, suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, Andrei Poteacă, pe care anchetatorii îl suspectează de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, şi Alina Carmen Ciocoiu, suspectată de complicitate la cumpărare de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea avocatului Ioan Adam, în prezent deputat, cu sprijinul lui Paltin Gheorghe Sturdza, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care au făcut parte Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, din judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

"Decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, respectiv fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)", au scris procurorii în ordonanţele de reţinere şi de efectuare a urmăririi penale.

Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Gheorghe Sturdza Paltin, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi deputatul Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească.

"Pentru a reuşi punerea în aplicare a deciziei presupus frauduloase a Tribunalului Covasna, inculpatul Adam Ioan împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza a promis lui Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel, bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă au promis, la rândul lor, că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri", au precizat procurorii.

Sorin Ion Iacob şi Iosif Kadas sunt acuzaţi că, din 2013 şi până în prezent, au acţionat, împreună cu o altă persoană, urmărind să obţină venituri din trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Aceştia ar fi intervenit pentru a-i ajuta pe Dan Costin Bengescu şi pe membrii grupului acestuia la urgentarea punerii în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi la vânzarea rapidă terenului forestier în suprafaţă de 43.227 de hectare dobândit prin hotărârea judecătorească de la Tribunalul Covasna. De asemenea, cei doi ar fi intervenit pentru dobândirea ilegală de proprietăţi imobiliare, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile, de către mai multe persoane.

În sprijinul acestor intervenţii, Iacob şi Kadas ar fi cooptat persoane cu influenţă la nivel politic, între care Aurel Olari şi Jănică Poenaru.

"Începând cu anul 2014, inculpaţii Iacob Sorin Ion şi Kadas Iosif, pentru atingerea obiectivelor grupului infracţional organizat din care fac parte, au promis şi au dat bani unor persoane care au influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă (Olari Aurel, Jănică Poenaru,) asupra mai multor funcţionari publici din cadrul Comisiilor judeţene de fond funciar Bacău şi Suceava, din cadrul comisiilor locale de fond funciar, Direcţia Silvică Bacău, directorul general al ROMSILVA etc. şi asupra unor judecători instanţa care urmează să soluţioneze dosarul ce are ca obiect revizuirea deciziei presupus frauduloase a Tribunalului Covasna", au mai arătat procurorii.

Alina Carmen Ciocoiu este suspectată că, începând din 16 iulie 2013, ar fi cerut şi primit, în numele lui Sorin Ion Iacob, sume mari de bani de la mai multe persoane care erau interesate să obţină titluri de proprietate pentru mai multe imobile. În schimb, Iacob ar fi trebuit să intervină la funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate, din Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Mureş.

DNA a anunţat, miercuri seară, că în dosarul retrocedărilor sunt urmăriţi penal şi deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, senatorul Ilie Sârbu şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Hrebenciuc, Adam şi Crăciunescu sunt inculpaţi, iar Sârbu are calitatea de suspect.

La DNA Braşov au fost audiaţi, miercuri, şi soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, precum şi prinţul Paul şi prinţesa Lia.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei lor, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, "au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion". Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro