SOCIAL: Fiica unei paciente moarte la SJU Craiova acuză că aceasta nu primea tratament şi era legată de pat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Fiica unei paciente moarte la SJU Craiova acuză că aceasta nu primea tratament şi era legată de pat

Conducerea Spitalului de Urgenţă din Craiova a declanşat o anchetă după ce fiica unei paciente de 65 de ani, care a decedat în urmă cu patru zile în unitatea sanitară, a depus o plângere împotriva cadrelor medicale pe care le acuză că nu-i dădeau mamei sale tratamentul şi că o legau de pat.

Paula Drulă, în vârstă de 65 de ani, suferea de diabet şi era dependentă de insulină, iar în urma unei crize aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova.

Aflată în Italia, fiica femeii s-a întors în ţară la aflarea veştii, ea spunând că a mers la spital şi şi-a gasit mama la Secţia de terapie intensivă, legată de pat cu un cearşaf.

"Mă implora să o duc acasă, că asistentele nu îi fac insulina, îi vorbesc foarte urât, nu i se dă tratamentul de inimă necesar pentru a trăi. Am întrebat asistenta ce se întâmplă când am găsit-o legată de picioare şi mi s-a răspuns că nu este treaba mea, este treaba medicilor să îmi explice, dar pentru că nu era niciun medic, am fost invitată să ies afară, am făcut fotografii şi mama mă implora să o iau acasă. M-au dat afară, au chemat pază, că nu aveam voie să fac fotografii şi în timp ce ieşeam afară, asistenta respectivă cu care am avut această altercaţie mi-a zis că nu se ştie ce se poate întâmpla în acea noapte. (...) Iniţial, mi s-a spus că e legată pentru că e violentă, dar era legată de picioare, era violentă cu picioarele? Nu i se făcuse perfuzie, nu i se dăduse apă", a declarat Anca Drulă, fiica pacientei decedate.

Şi soţul femeii, care a mers cu aceasta la spital, a spus că au găsit-o pe pacientă legată de picioare.

"Am intrat şi am încercat să o ridic în picioare, dar ne-a spus că o dor picioarele. Atunci am dat pătura la o parte şi am observat că acestea sunt legate. I le-am desfăcut imediat, în timp ce soţia a plecat să vadă ce se întâmplă", a povestit Sorin Veselu.

În cursul acelei nopţi, fiica pacientei a fost anunţată că mama ei a decedat.

A doua zi, aceasta a depus o plângere la Poliţie şi la conducerea spitalului, care a declanşat o anchetă internă.

"Am sesizat în urma acestei adrese Consiliul etic al spitalului, este forul care se ocupă de relaţie medic - pacient. Acest Consiliu etic va lua declaraţii scrise celor implicaţi în cazul respectiv, atât medicilor, cât şi asistenţilor, apoi se va formula o concluzie care va fi comunicată şi aparţinătorilor", a declarat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova.

În ceea ce priveşte acuzaţiile că pacienta de 65 de ani a fost găsită legată de pat, managerul a spus că a solicitat explicaţii medicului şef de pe Secţia de terapie intensivă.

"Am cerut medicului şef de pe clinică să ne spună dacă în terapie intensivă se admit astfel de proceduri, de contenţie, am rugat să se facă un consiliu cu toţi medicii din secţia respectivă să ne spună dacă aceste tehnici sunt premise conform atât legislaţiei, cât şi procedurilor şi dacă da, care sunt momentele în care un pacient poate fi imobilizat, dacă este corect sau nu", a mai spus Bogdan Fănuţă.

Fiica pacientei decedate a precizat că va sesiza şi Colegiul Medicilor, şi Minsiterul Sănătăţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro