SOCIAL: Horodniceanu: Trebuie îmbunătăţită imaginea DIICOT şi readusă încrederea în procurori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Horodniceanu: Trebuie îmbunătăţită imaginea DIICOT şi readusă încrederea în procurori

Procurorul Daniel Horodniceanu, propus pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organziată şi Terorism, a spus, în interviul susţinut la CSM, luni, că trebuie îmbunătăţită imaginea DIICOT şi readusă încrederea în procurori.

Daniel Horodniceanu, în prezent şef al DIICOT Iaşi, şi-a susţinut proiectul de management, apoi a răspuns întrebărilor puse de membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

"Echipa care va conduce DIICOT este important să readucă spiritul acestei structuri de până acum. Trebuie readusă încrederea în rândul efectivelor de procurori. Este importantă specializarea procurorilor. Este foarte important ca procurorul şef să se poată sprijini pe procurorii şefi de servicii", a spus, la începutul interviului, procurorul Daniel Horodniceanu, propus de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, în funcţia de procuror şef al Direcţiei.

Horodniceanu a mai spus că este important ca imaginea DIICOT în rândul opiniei publice, care a fost afectată şi nu mai este atât de bună ca în urmă cu câţiva ani, să fie îmbunătăţită prin intermediul Biroului de Informaţii şi Relaţii cu Publicul.

În timpul interviului, unul din membrii CSM l-a întrebat pe Daniel Horodniceanu cum ar reacţiona dacă un procuror de la o structură teritorială a DIICOT s-ar afla la o masă cu un primar şi un oficial de rang înalt şi ar discuta despre un dosar, în loc să socializeze.

Horodniceanu a răspuns că, dacă ar fi procuror-şef al DIICOT, ar căuta să vadă dacă relaţia dintre procurorul respectiv şi persoanele cu care discută este anterioară dobândirii calităţii de magistrat, ce l-a determinat să intre în astfel de discuţii şi, mai ales, care este impactul respectivelor discuţii asupra activităţii acelui procuror. El a adăugat că, în cazul în care s-ar impune, ar sesiza procurorul general al României şi ministrul Justiţiei, pentru luarea unor eventuale măsuri.

Întrebat de ce nu ar sesiza direct Inspecţia Judiciară, Horodniceanu a spus că procurorul şef al DIICOT este subordonat direct procurorului general, acesta fiind motivul pentru care acesta ar fi primul sesizat, şi nu IJ.

Consiliul Superior al Magistraturii va da un aviz în ceea ce priveşte propunerea ministrului Justiţiei de ocupare de către Daniel Horodniceanu a funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Avizul va fi transmis marţi la Ministerul Justiţiei şi va însoţi propunerea ce va fi înaintată de ministrul Robert Cazanciuc preşedintelui Klaus Iohannis.

Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.

Şase procurori au candidat pentru această funcţie - adjunctul procurorului şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, cea care asigură interimatul postului de şef al DIICOT, Nicolae Lupulescu, procuror militar şef adjunct secţie în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din Direcţia Naţională Anticorupţie, Adrian Glugă, procuror şef al DIICOT Craiova, Ioana-Bogdana Albani, procuror şef în cadrul Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice, de la Structura centrală a DIICOT, Cătălin Laurenţiu Borcoman, şeful DIICOT Braşov şi Daniel-Constantin Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT Iaşi - aceştia fiind audiaţi în 18 martie la Ministerul Justiţiei.

Ministrul Robert Cazanciuc declara, în 14 aprilie, că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat despre propunerea ca Daniel Horodniceanu să preia şefia DIICOT, el adăugând că şeful statului va stabili dacă este sau nu de acord cu această nominalizare după ce magistratul va fi audiat la CSM.

În momentul în care a fost propus pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, s-a ţinut cont de faptul că Daniel Horodniceanu are o vechime de 16 ani în funcţia de procuror, iar şase ani a ocupat funcţii de conducere. De asemenea, experienţa managerială anterioară a fost un criteriu important în alegerea sa, Horodniceanu ocupând funcţia de procuror-şef al DIICOT Iaşi, în perioada iunie 2006 - iunie 2009, respectiv în perioada iunie 2012 - 2015.

Procurorul Daniel Horodniceanu este formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii în probleme de etică şi deontologie profesională a magistratului, formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum şi în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane.

Potrivit MJ, el a participat la numeroase forme de pregătire profesională organizate în ţară şi în străinătate. Horodniceanu a absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii şi deontologiei profesionale a magistraţilor, protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane, infracţionalităţii informatice, consolidării capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale. El este autor al unor articole de specialitate juridică.

"În cadrul dialogului cu ministrul Justiţiei, domnul procuror Daniel Constantin Horodniceanu a identificat şi prezentat obiective şi măsuri clare şi pragmatice privind eficientizarea activităţii structurii, dovedind abilităţi de organizare, comunicare, spirit de echipă şi viziune strategică asupra direcţiilor de dezvoltare a DIICOT", preciza Ministerul Justiţiei.

Potrivit proiectului de management al procurorului Daniel Horodniceanu, între obiectivele pe care şi le asumă se află şi "readucerea încrederii în cadrul colectivelor, în special în cel al Structurii Centrale, grav afectate, în special psihologic, după evenimentele din ultimul trimestru al anului 2014, ceea ce a dus la un blocaj ce a cauzat şi o diminuare a dorinţei de performanţă a procurorilor". Horodniceanu face, astfel, referire la arestarea Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT.

De asemenea, magistratul arată, în documentul citat, că doreşte să se "reîncarce responsabilizarea fiecărui procuror" în ceea ce priveşte actele şi activităţile desfăşurate, dar şi readucerea spiritului de echipă, "caracteristic structurii".

"Crearea unui proiect serios şi convingător, pe termen mediu, de cooptare în cadrul structurii a poliţiştilor de poliţie judiciară, proiect în care trebuie antrenat Ministerul Justiţiei, prin specialiştii săi; implementarea de către procurorul şef al DIICOT a principiilor specializării procurorilor şi continuităţii în desfăşurarea activităţii", sunt alte două obiective majore asumate de Daniel Horodniceanu.

Procurorul Daniel Horodniceanu a identificat, în proiectul de management, şi mai multe riscuri la care este expusă DIICOT.

Astfel, el aminteşte, în primul rând, de scurgerile de informaţii din dosare. De asemenea, procurorul susţine că un alt risc la care este expusă instituţia constă în interesul unor persoane din lumea interlopă locală de a recruta poliţişti şi magistraţi.

Creşterea gradului de specializare a infractorilor în domeniul criminalităţii organizate, lipsa de protecţie fizică a procurorilor şi campaniile de presă care au indus o presiune psihologică asupra procurorilor sunt alte trei riscuri cu care se confruntă structura din Ministerul Public.

Daniel Constantin Horodniceanu este unul dintre cei mai cunoscuţi procurori ieşeni, DIICOT Iaşi remarcându-se, sub conducerea sa, prin numărul foarte mare de arestări şi percheziţii care au dus la destructurarea unor reţele de contrabandă de tutun de la graniţa României cu Republica Moldova.

Horodniceanu, care va împlini 41 de ani pe 26 mai, şi-a început activitatea profesională în anul 1998, pe postul de consilier juridic la Consiliul Judeţean Iaşi, unde a stat din august până în decembrie, din luna ianuarie a anului următor intrând pe postul de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acesta a stat aproape un an şi jumătate la Fălticeani, trecând apoi prin posturi similare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani şi la Iaşi.

În noiembrie 2005, a devenit procuror al DIICOT - Biroul Teritorial Iaşi, fiind numit şef al acestei instituţii în 2006, pentru trei ani, până în 2009. Atunci, a revenit timp de trei ani pe postul de procuror al Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, iar din 2012 conduce din nou acest serviciu ca procuror-şef.

În toţi anii de activitate la Ministerul Public, în evaluările periodice, acesta a obţinut calificativul de "foarte bine".

Este specializat, printre altele, în audierea copiilor în procedurile judiciare şi în combaterea şi înţelegerea fenomenului traficului de femei în Europa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro