SOCIAL: Ponta: Se caută soluţii ca de programul "Cornul şi Laptele" să beneficieze doar cei care au nevoie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Ponta: Se caută soluţii ca de programul "Cornul şi Laptele" să beneficieze doar cei care au nevoie

Premierul Victor Ponta spune că se caută soluţii ca în noul exerciţiu financiar UE 2014-2020 să beneficieze de programul "Cornul şi Laptele" doar "cei care au cu adevărat nevoie", precizând că sunt mulţi copii care aruncă alimentele primite la şcoală, în timp ce alţii au nevoie de mai mult.

Victor Ponta a fost întrebat, luni, după slujba de la Mănăstirea Maglavit (Dolj), dacă mai susţine renunţarea la programul "Cornul şi Laptele" şi redirecţionarea banilor respectivi către programele de after-school.

"Deocamdată programul «Cornul şi Laptele» este finanţat parţial din fonduri UE şi parţial din fonduri bugetare şi lucrăm pentru ca banii să ajungă la copiii care au nevoie. Sunt mulţi copii care nu consumă nici lapte, nici corn, unii le aruncă, iar alţii au nevoie de mai mult. Pentru noul exerciţiu financiar UE 2014-2020, căutăm împreună soluţii pentru ca doar cei care au cu adevărat nevoie să primească acest sprijin" , a declarat Ponta.

Premierul Victor Ponta declara, în martie 2013, că Guvernul vrea să renunţe la programul "Cornul şi Laptele", iar banii folosiţi să fie direcţionaţi către programele after-school.

"Vreau aceeaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie şi vin la şcoală şi e bine pentru păriţi - vorbesc de cei din familii modeste, unde programul îşi atinge scopul - şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba", afirma Ponta, apreciind că programul presupune o risipă de bani ce ar putea folosiţi altfel.

Ulterior, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spunea că programul "Cornul şi Laptele" cu siguranţă nu se va opri, precizând totodată că astfel de programe vor fi regândite, pentru ca produsele să ajungă "unde este mai mare nevoie de ele".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro