Spectacol de teatru la Penitenciarul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol de teatru la Penitenciarul Brăila

Trupa, formată din 8 pesroane private de libertate (4 bărbaţi şi 4 femei), va pune în scenă adaptarea după piesa cu acelaşi nume "Hoţul cinstit" de Valeriu Butulescu, în regia lui Gabriel Gherbăluţă. Această piesă a fost jucată şi pe scena Teatrului "Fani Tardini" din Galaţi bucurându-se de un real succes. "După spectacole susţinute de formaţia «Între bare!» a Penitenciarului Brăila, la Penitenciarul Galaţi, a venit rândul Penitenciarului Galaţi să ofere persoanelor private de libertate un moment plin de încărcătură emoţională", a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, subcomisar Simona Cioară. Piesa de teatru "Hoţul cinstit" va participa la preselecţia pentru festivalul naţional de teatru al detinuţilor "Exit", iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în colaborarea cu fundaţia "ART Fusion" şi finanţat cu suportul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune. Festivalul naţional are loc în perioada 25-26 noiembrie, pe scena Teatrului Nottara Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro