Evident, sunt persoane care înfierează toată această agitaţie, susţinând cu fermitate că pregătirea pentru Paşte ar trebui să se reducă strict la "suflet". La fel cum sunt persoane pentru care Paştele înseamnă mai mult mese îmbelşugate, petreceri, cadouri, SMS-uri, zile libere. Nu sunt de acord nici cu unii, nici cu alţii. Accept tot acest maraton dinaintea sărbătorilor ca pe un preţ ce trebuie plătit "evoluţiei", societăţii în care suntem obligaţi să trăim "pe repede înainte", şi atât. Mai departe, Paştele ar trebui să fie un moment de tihnă, de împăcare cu sine, o sărbătoare a liniştii, a puterii de a înţelege sacrificiul. Paştele e ziua în care cel mai important e să fim toleranţi, lucru de care de multe ori uităm. Aşa cum uităm să fim sinceri, să fim darnici, îngăduitori, înţelepţi. Noaptea Sfântă e şansa de a ne reaminti toate acestea.
Paştele înseamnă şi masă în familie, cu ouă roşii, miel, cozonac şi pască, bucate tradiţionale, încărcate de o puternică simbolistică şi importante tocmai pentru că sunt împărţite cu cei dragi. Pentru că de Paşte ne dorim şi trebuie să fim împreună, să trăim împreună miracolul Învierii, să luăm împreună Lumina, pe care o primim ca pe o speranţă a unui nou început.
De aceea cred că, mai presus de orice, Paştele e Sărbătoarea Sfântă în care ne apropiem mai mult unii de alţii, şi împreună de Dumnezeu. De aceea cred că în niciun alt moment al anului nu suntem mai aproape de EL ca în Noaptea aceasta Mare, în care, într-un singur glas, murmurăm: "Hristos a Înviat!".
