SPORT: Larisa Iordache, locul 5 în finală la bârnă, la CM de la Nanning | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SPORT: Larisa Iordache, locul 5 în finală la bârnă, la CM de la Nanning

Gimnasta Larisa Iordache s-a clasat, duminică, pe locul 5 în finala de la bârnă, la Campionatul Mondial de la Nanning (China), medalia de aur fiind cucerită de Simone Biles (SUA).

Larisa Iordache a intrat a şasea în finala de duminică de la bârnă, dar a căzut de pe aparat, evoluţia ei fiind notată cu 14,066, cu care s-a clasat pe locul 5. Medalia de aur a fost câştigată de Simone Biles (SUA) 15,100, urmată pe podium de Bai Yawen (China) 15,033 şi de Aliya Mustafina (Rusia) 14,166.

Larisa Iordache va mai lua startul duminică, în ultima zi a CM de la Nanning, şi în finala de la sol.

Vineri, ea a cucerit medalia de argint la individual compus, aceasta fiind prima medalie a probei pentru România după 7 ani. De asemenea, în aceeaşi finală, Ştefania Stănilă s-a clasat pe locul 19.

Joi, Cristian Băţagă s-a clasat pe locul 19 în finală la individual-compus, iar miercuri, echipa feminină s-a clasat pe locul 4 în finala probei, câştigată de SUA, în timp ce echipa masculină a încheiat pe locul 12 în calificări, ratând finala.

La Campionatul Mondial de la Nanning (China), desfăşurat între 3 şi 12 octombrie, au participat peste 600 de sportivi din 74 de ţări. Competiţia a programat finale pe echipe, la individual-compus, dar şi pe aparate, pentru un total de 14 evenimente care vor fi medaliate.

Primele 24 de echipe clasate în calificări, printre care şi cele ale României, s-au calificat la CM din 2015, de la Glasgow, de unde primele opt clasate vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Echipele clasate pe locurile 9-16 la CM de anul viitor vor participa la o competiţie preolimpică din care primele patru clasate vor obţine "biletele" pentru Rio.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro