Tâlhar trimis în faţa instanţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlhar trimis în faţa instanţei

A împrumutat telefonul unui tânăr, apoi s-a apucat să arunce cu ameninţări în stânga şi în dreapta. Autorul faptei penale este un individ care are pe listă numeroase infracţiuni. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Marian Jantea. Acesta este cercetat în stare de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 CP (recidiva). În rechizitoriul întocmit în cauză, arată procurorii, s-a reţinut faptul că inculpatul Marian Jantea, în data de 16 iunie 2014, în jurul orei 16.00, l-a acostat pe stradă pe Valentin C. şi, sub pretextul că vrea să o sune pe mama sa, i-a cerut telefonul mobil. După ce a intrat în posesia bunului, Jantea a refuzat să îl mai returneze, adresându-i persoanei vătămate ameninţări cu acte de violenţă, în vederea păstrării telefonului sustras. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro