Tânăra dispărută după o plimbare pe Faleza Dunării, găsită înecată la Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăra dispărută după o plimbare pe Faleza Dunării, găsită înecată la Galaţi

Dispărută de acasă de aproape o săptămână, Irimia Valentina Geanina, în vârstă de 19 ani, a fost găsită moartă pe malul Dunării în Galaţi. Brăileanca a plecat de acasă, în seara zilei de 27 august, spunând că merge să se plimbe pe Faleza Dunării, însă nu a mai revenit. În week-end, fata a fost găsită fără suflare, pe malul Dunării, în Galaţi. Semnalmentele se potriveau cu ale dispărutei, la fel şi vestimentaţia, poliţiştii de la Transporturi Navale stabilind că este vorba despre Irimia Valentina Geanina, după cum ne-au precizat surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Vineri, tatăl a sesizat la poliţie faptul că fiica sa, Irimia Valentina Geanina, a dispărut de la domiciliu din ziua de 27 august 2014. Poliţiştii de la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat cercetări şi au stabilit că fata a plecat în mod voluntar de acasă, afirmând că merge să se plimbe pe Faleza Dunării, loc pe care obişnuia să-l frecventeze. Ea nu mai fusese plecată de acasă şi nu suferea de boli psihice sau cronice. Trupul tinerei nu prezenta urme de violenţă însă poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a vedea dacă a fost vorba despre un accident nefericit sau o sinucidere. Potrivit presei gălăţene, în urma necropsiei s-ar fi stabilit că decesul ar fi survenit în urma unei căderi accidentale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro