Târgurile din Victoria şi Mihai Bravu luate la puricat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Târgurile din Victoria şi Mihai Bravu luate la puricat

• poliţiştii au verificat cum se face vânzarea produselor şi dacă există acte legale pentru marfă

 

Comercianţii din zona târgurilor din Victoria şi Mihai Bravu au fost luaţi la întrebări de poliţişti. Unii s-au ales cu amenzi şi au rămas fără marfă.

În ziua de 17 noiembrie, în intervalul orar 07.00-09.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat în târgurile organizate în localităţile menţionate, cu scopul de a preveni şi combate activităţile comerciale ilegale.

Au fost verificaţi 7 agenţi economici, controlate 3 autovehicule şi aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 200 lei, conform Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro