Telefoane pierdute în magazin, recuperate după două luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Telefoane pierdute în magazin, recuperate după două luni

• un bărbat şi-a însuşit bunurile pierdute de o femeie, în luna august, iar acum a fost luat la întrebări de poliţişti

 

Un bărbat care şi-a însuşit două telefoane găsite este acum cercetat penal.

La data de 13 august 2016, o brăileancă a sesizat la poliţie faptul că persoane necunoscute şi-au însuşit pe nedrept două telefoane mobile, pe care le pierduse în aceeaşi zi, în incinta unui supermarket din municipiu. Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au desfăşurat cercetări şi l-au identificat pe un bărbat de 65 de ani, din Brăila, de la care au fost recuperate telefoanele şi restituite proprietarei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro