Culmea este că firma-mamă din Turcia nu este nici pe departe o companie fantomă, cum s-ar putea crede. Dimpotrivă, compania turcă are în portofoliul său o grămadă de proiecte realizate sau în curs de dezvoltare, de la fabrici şi zone industriale la tunele şi autostrăzi, de la cartiere rezidenţiale la hoteluri de lux, şi de la parcuri industriale la proiecte energetice. Asta la ei acasă, în Turcia. Dar aproape sigur, acolo, beneficiarul este în primul rând cel mai interesat ca treaba să iasă ca la carte. Treaba este simplă: dacă pe beneficiar îl doare-n cot de evoluţia unui proiect în dezvoltare, aşa cum s-a întâmplat în cazul parcului industrial Brăila, automat nici constructorul nu-şi va bate prea mult capul. Iar dacă mai miră pe cineva de ce la noi lucrările făcute de alţii - în fapt, firme serioase, mari, cu experienţă - sunt mai proaste decât cele construite de respectivele firme în ţările lor de origine, răspunsul este banal: companiile în cauză se uită şi la "faţa" beneficiarului. Astfel se explică, de exemplu, şi de ce autostrăzile de la noi sunt nişte caricaturi pe lângă cele construite în Austria, Germania sau Italia, deşi au avut parte de aceleaşi firme executante. Totul se rezumă la cât de interesat este beneficiarul lucrărilor în cauză. Cum reprezentanţii de tot felul ai statului român sunt mult mai interesaţi de partea care le poate ieşi lor din orice astfel de afacere decât de calitatea produsului final, astfel de proiecte şi lucrări vor continua să fie făcute româneşte. Şi asta mai ales deoarece niciunul dintre adevăraţii vinovaţi nu a plătit vreodată pentru un astfel de eşec.
Turcul nu plăteşte
Turcul a lăsat o gaură de vreo 170.000 de euro, spune lichidatorul firmei constructoare, dar în niciun caz nu se va ajunge până acolo încât cel în cauză să ajungă să şi achite în practică nota de plată. În primul rând, pentru că e din Turcia, plecat bine-mersi pe-acolo, ţară care nu se află nici măcar în Uniunea Europeană, ca să creadă cineva că se va putea acţiona în vreun fel asupra sa. Cum nu vor plăti nici ceilalţi care ar fi buni de plată în acest caz: de la proiectant la inspectorul în construcţii şi de la reprezentantul beneficiarului (Zona Liberă Brăila, adică), până la cei care au avizat plăţile pentru nişte lucrări intrate, la propriu, în pământ. Este doar un alt caz de proiect eşuat, în care lucrurile s-au făcut de mântuială, în care s-au pierdut nişte bani - de data aceasta europeni, dar pentru care statul român şi-a dat girul. Brăila a pierdut, la rândul ei, un parc industrial care ar fi putut fi un fel de Jucu mai mic, iar Zona Liberă a mai "câştigat" o bucată de teren nefolositor, cu care nu va face în continuare nimic - situaţie similară şi cu terenul din zona cartierului Viziru, care este, de vreo 15 ani, doar o parcelă înconjurată cu gard şi năpădită de bălării. Proiectul Parcului Industrial s-a administrat de la început româneşte - adică prost, s-a construit în stil românesc - adică anapoda - şi a eşuat în cel mai mioritic mod cu putinţă - adică "asta e!". Nu este nici primul şi nu va fi nici ultimul proiect care are o asemenea soartă.
