Ucigaşul de la Gura Călmăţui a mai ucis şi violat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ucigaşul de la Gura Călmăţui a mai ucis şi violat

Chinurile prin care a trecut Vasilica Grosu, bătrâna de 84 de ani din satul Gura Călmăţui, înainte de a muri sunt greu de imaginat. Bătrâna a fost bătută cu bestialitate de individul care a dat buzna peste ea în casă, a violat-o şi apoi i-a tras pumni şi picioare în cap şi abdomen, strivindu-i practic organele. Potrivit procurorului de caz, cel care i-a luat viaţa bătrânei aflate în imposibilitatea de a se apăra este Fănel Milea, de 51 de ani, din comuna Viziru. Ieri, acesta a fost dus în faţa Tribunalului Brăila, iar judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru viol şi omor calificat.
Anchetatorii au aflat că bărbatul fusese eliberat din puşcărie în noiembrie 2013, el fiind condamnat pentru alte două fapte de viol şi două de omor. Celelalte crime au fost comise în judeţul Botoşani. Potrivit anchetatorilor, în anul 1992, individul tocmai fusese eliberat din penitenciar, unde executase o altă pedeapsă, a băut bine şi s-a oprit la casa unei bătrâne, pe care a violat-o, însă a lăsat-o în viaţă. Nu a fost însă suficient. Individul a dat buzna peste alţi doi bătrâni, soţ şi soţie, a batjocorit-o pe femeie şi apoi le-a luat viaţa celor doi soţi. Brăileanul Milea a fost condamnat la închisoare pe viaţă, însă a efectuat 21 ani de închisoare, fiind apoi pus în libertate de Judecătoria Brăila, care a dispus liberarea lui condiţionată. După ce a stat o perioadă liniştit, individul din comuna Viziru a comis o altă faptă, trasă la indigo. Duminică seara, el a dat buzna în casa bătrânei de 84 de ani, din Gura Călmăţui, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu ea şi i-a luat viaţa.
Luni, în jurul orei 14.00, individul acuzat de crimă a fost săltat chiar de la domiciliu, după o anchetă de câteva ore a poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi a procurorului criminalist. Anchetatorii au spus că, încă de la început, individul de 51 de ani a fost principalul suspect.
După cum ne-a declarat procurorul criminalist Mircea Ciutac, suspectul de crimă nu a recunoscut că a comis fapta. Totuşi, nici nu a exclus posibilitatea săvârşirii unei astfel de infracţiuni. El a spus doar că era atât de beat, încât nu îşi aduce aminte, dar le-a cerut procurorilor să îi spună exact care sunt acuzaţiile. Nu a negat însă în faţa anchetatorilor că nu ar fi fost la casa bătrânei Vasilica Grosu. "Este posibil, dar nu îmi aduc aminte", au fost declaraţiile suspectului. Aceeaşi reacţie a avut-o Fănel Milea şi în faţa jurnaliştilor, care l-au fotografiat şi filmat când a fost adus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea de analize medicale. El a spus doar să fie lăsat în pace şi să nu i se mai aducă acuzaţii pe nedrept.
Procurorul Ciutac ne-a mai explicat că, în Gura Călmăţui, înainte de a merge la bătrâna de 84 de ani, care locuia la marginea staului, bărbatul a avut un comportament care nu trezea suspiciuni. El a mers la bar, la magazin, le-a dat sărut-mâna la doamne, astfel că nimeni nu bănuia ce avea să urmeze.
Cert este că, în faţa judecătorilor, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a prezentat probe care dovedeau vinovăţia inculpatului. Propunerea procurorilor, care au cerut arestarea preventivă a lui Fănel Milea, a fost admisă de instanţă, ieri-după-amiază.

Violenţă ieşită din comun

După cum se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, prin ordonanţa din data de 22 iunie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Fănel Milea, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi omor calificat, fapte comise în concurs. Procurorii au stabilit că fapta a constat în aceea că, în seara de 21 iunie, în jurul orei 21.00, a întreţinut prin constrângere un act sexual cu victima, iar pentru a ascunde săvârşirea acestei infracţiuni i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi totalitatea abdomenului şi toracelui. "I-a provocat victimei un şoc traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism cu multiple echimoze, infiltrate sangvine epicraniene, numeroase fracturi costale bilaterale, contuzii şi rupturi pulmonare stângi, contuzii cardiace, contuzii renale stângi şi ale pancreasului , leziuni ce au condus direct la decesul victimei. Faptele reţinute în sarcina inculpatului prezintă o gravitate deosebită, prin aceea că au constat în lovirea persoanei vătămate cu mare intensitate în zona capului. Inculpatul a săvârşit un act de agresiune de o violenţă ieşită din comun, victima suferind leziuni de acoperă întreaga jumătate superioară a corpului, de la cap şi până la zona abdominală. Inculpatul a săvârşit agresiunea depăşind cu mult gradul de violenţă necesar înfrângerii posibilităţilor de apărare ale victimei în vârstă de 84 de ani. Inculpatul a întreţinut un raport sexual cu victima după punerea sa în imposibilitate de a se apăra, după care i-a tasat cu genunchii cutia toracică, provocându-i leziunile cele mai grave", a arătat procurorul de caz.
Suspectul de crimă ar fi încercat să ascundă urmele violului, însă a ajuns să comită până la urmă o faptă mult mai gravă - omorul.
În motivarea prezentată în faţa instanţei, procurorul a mai arătat că inculpatul a săvârşit infracţiunile din prezenta cauză după ce anterior, prin sentinţa penală nr. 46/17.06.2013 pronunţată în dosarul nr. 1433/1992 al Tribunalului Botoşani, i-a fost aplicată pedeapsa cu detenţia pe viaţă pentru săvârşirea unor infracţiuni de omor deosebit de grav, viol, perversiune sexuală, lipsire de libertate în mod nelegal şi tâlhărie. "Săvârşirea faptelor în aceste circumstanţe este susceptibilă, în ipoteza lăsării în libertate a inculpatului, să creeze sentimente de revoltă şi indignare în rândul membrilor societăţii, precum şi neîncredere în eficienţa sistemului judiciar".
Prin ordonanţa din 22 iunie faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 22 iunie, ora 23.35, până la data de 23 iunie, ora 23.35. La data de 23 iunie, dosarul a fost înaintat Tribunalului Brăila cu propunere de arestare. După emiterea mandatului, individul acuzat de crimă a fost dus în arest.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro