• aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un conducător auto a intrat într-un autoturism oprit pentru a acorda prioritate la o trecere de pietoni şi l-a proiectat în altul, care aştepta la aceeaşi trecere • evenimentul s-a produs pe Calea Galaţi
A băut, s-a urcat la volan şi a provocat un accident rutier în care au fost implicate trei maşini. În ziua de 9 august, la ora 18.30, un brăilean în vârstă de 32 ani se afla la volanul autoturismului său şi, la un moment dat, a tamponat din spate maşina din faţa sa, condusă de un brăilean de 27 ani. Acesta oprise pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii. Autoturismul lovit a fost proiectat în alt auto, care oprise la aceeaşi trecere, condus de o brăileancă în vărstă de 40 ani.
Toţi conducătorii auto implicaţi în eveniment au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru primul şofer, adică cel vinovat de producerea evenimentului. În cazul celorlalţi doi, rezultatul la alcooltest a fost negativ. După efectuarea cercetării la faţa locului, poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere auto sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot miercuri, pe raza municipiului, a mai avut loc un accident, la intersecţia străzilor Comuna din Paris cu Baldovineşti. După cum v-am informat în ediţia on-line, şoferul unui Logan, în vârstă de 39 de ani, nu a respectat indicatorul “Cedează Trecerea” şi a lovit un “BMW”. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto vinovat, a celui care conducea regulamentar şi a soţiei acestuia în vârstă de 42 ani. Şoferii nu consumaseră alcool, după cum au constatat poliţiştii. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.