Mergi la conţinutul principal

Un turc stătea ilegal în Brăila

poliţiştii l-au depistat pe cetăţeanul străin care nu a părăsit teritoriul României, după expirarea vizei • bărbatul de 36 de ani a primit o amendă şi a fost trimis acasă

 

Poliţiştii de imigrări au depistat un bărbat din Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere. Acesta a fost sancţionat contravenţional şi obligat să părăsească ţara.

Poliţiştii Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat un control cu forţe proprii, pe raza de competenţă, pentru combaterea şederii ilegale şi a traficului de migranţi. A fost depistat, cu şedere ilegală, un cetăţean turc, de 36 de ani. La expirarea dreptului de şedere, conferit de viza în scop de afaceri, acesta nu a părăsit teritoriul României.

Astfel, poliţiştii de imigrări au emis pe numele bărbatului o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara noastră, în cel mult 15 zile. Cetăţeanul străin a primit şi o amendă în valoare de 400 lei în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, modificată şi completată.

Poliţiştii fac din nou apel la cetăţenii străini de pe raza judeţului să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39 - telefon 0239-606.100, pentru a se pune în legalitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro