Viaţa ca un calorifer încins | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viaţa ca un calorifer încins

După mai bine de 20 de ani în care a tocat bani cu nemiluita, fiind, probabil, cea mai mare gaură neagră a bugetului local, CET a copt o nouă strategie de "eficientizare". Pe scurt, ea poate fi sintetizată astfel: concedierea a jumătate din angajaţi, debranşarea unor clienţi stingheri aflaţi pe la capătul ţevilor şi construirea unei noi surse, mai aproape de oraş. Nota de plată: cel puţin 29 milioane euro!

Cine ar beneficia de această investiţie? CET mai speră că vreo 8.000 de apartamente vor rămâne branşate la sistem, după această iarnă. Fireşte, eu nu cred că mai trăiesc 8.000 de nebuni în Brăila, care, după experienţa din decembrie, să mai accepte să-şi rişte sănătatea mizând pe seriozitatea unei companii ce şi-a dovedit cu vârf şi îndesat incompetenţa şi cred că orice brăilean cu mintea cât de cât întreagă îşi face acum calcule legate de felul în care să se rupă de cordonul ombilical al CET. Dar, să admitem că proiecţiile managerilor companiei sunt realiste. În fond, de ce nu ar fi? - directoraşii aceştia sunt plătiţi gras, din bani publici, pentru nişte analize corecte, nu-i aşa? Booon... Doar că acum vine, firesc, următoarea întrebare: pentru ce mama naibii să se toace, din bani publici, 29 milioane de euro pentru încălzirea a 8.000 de apartamente, când e atât de limpede că aceiaşi bani pot folosi la cumpărarea a 16.000 de centrale de apartament? Cu alte cuvinte, folosind doar jumătate din aceşti bani, ai rezolvat problema încălzirii în municipiul Brăila.
În plus, există măcar o garanţie că această uriaşă investiţie va aduce compania pe profit fără nicio altă scurgere de fonduri? Se va termina, după această lăfăială financiară, cu subvenţiile, ajutoarele, garanţiile, cârpelile care an de an secătuiesc bugetul public? Dar cu firmele care căpuşează compania se va termina?
Nu, dragi prieteni, cititori, consilieri locali, nu, domnule primar, nu, domnule director al CET. 29 milioane de euro sunt, cel mai probabil, miza unui alt tun financiar la fel de inteligent pentru vreun băiat deştept, precum a fost şi contractul cu Alpha Metal şi la fel de păgubos pentru contribuabilul brăilean, care va continua să cotizeze la afacerea vreunui miliardar specializat în afaceri cu statul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro