VIDEO: Poliţistul Dobrilă, alături de elevi în cadrul Campaniei "Şcoala Altfel" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Poliţistul Dobrilă, alături de elevi în cadrul Campaniei "Şcoala Altfel"

Motopoliţistul Georgian Dobrilă, accidentat în misiune anul trecut, a fost prezent în mijlocul elevilor de la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", la o lecţie de informare şi educatie rutieră. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul Campaniei "Şcoala altfel", derulată în perioada în perioada 2- 6 aprilie, la nivel naţional, în toate unităţile de învăţământ. La Brăila, elevii din 11 unităţi de învăţământ din municipiu şi judeţ vor participa la activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Antidrog Brăila şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi au încheiat un acord de parteneriat pentru desfăşurarea campaniei de prevenire "Şcoala altfel". Poliţiştii vor fi prezenţi în mijlocul elevilor împreună cu care vor organiza dezbateri tematice, vor viziona filme de specialitate, vor analiza diferite situaţii şi împreună vor găsi soluţii pentru rezolvarea acestora. "Elevii vor primi sfaturi şi recomandări preventive din partea poliţiştilor. Copiii vor viziona împreună cu poliţiştii materiale tematice, iar ulterior vor avea loc dezbateri şi va fi analizat mesajul, astfel încât elevii să identifice şi să evite situaţiile care pot genera conduite antisociale", ne-a informat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

În primele zile de "Şcoala altfel", poliţiştii şi reprezentanţii celorlalte instituţii partenere au participat la activităţi alături de elevii de la opt unităţi de învăţământ. Activitatea desfăşurată la Liceul Teoretic "N. Iorga" a avut în centrul atenţiei un invitat surpriză, care a stârnit simpatie şi emoţie, agentul şef adjunct de poliţie Dobrilă Georgian Cristian, care a avut prilejul să le împartăşească adolescenţilor gândurile şi experienţa sa. "Le-a spus elevilor că este convins că meseria de poliţist este una eternă, iar cei care o urmează din pasiune rămân tributari ei, indiferent de greutăţile şi barierele pe care însăşi îndeplinirea cu devotament a acesteia le ridică la un moment dat", ne-a mai informat sursa citată. Poliţistul Dobrilă va participa în cursul acestei săptămâni şi la alte întâlniri cu elevii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro