Totul a inceput in urma cu mai bine de doi ani cind, dupa un control amanuntit efectuat de Directia Generala de Reglementare si
Control al Activelor Statului (DGRCA) din cadrul Ministerului
Finatelor Publice, inspectorii au dispus confiscarea unei sume de aproape 20 miliarde lei vechi, reprezentind "venituri necuvenite" incasate de AZL Braila, timp de mai multi ani, de la concesionari din perimetrul I al Zonei Libere. "Imediat dupa finalizarea controlului, formularea concluziilor si emiterea deciziilor, regia a depus contestatie si plingere contraventionala si a obtinut acordul de sistare a confiscarii de catre Ministerul Finantelor Publice pina la solutionarea cauzei in instanta. Iata ca justitia si-a facut corect datoria si a interpretat asa cum a stabilit legiuitorul actele normative in domeniul regimului de zona libera", ne-a declarat actualul director al AZL Braila, Radu Petrescu.
Cea mai mare parte din suma propusa spre confiscare provenea din contractele incheiate cu "Romanel" - 16,8 miliarde lei vechi
Controlul fara precedent ca amploare si detalii la vremea respectiva a vizat perioada 30 iunie 1998 - 30 septembrie 2003 si a durat citeva luni, mai precis din data de 4 septembrie 2003 pina la 16 martie 2004, timp in care grupul de control a luat la bani marunti toata activitatea regiei. In actul de control se facea referire la 5 contracte incheiate in anii 1999, 2000, 2002 si 2003 de conducerile de atunci ale RA AZL Braila adica de Ionel Mihalache (8 iunie 1998 - 14 mai 2001) si Tudorel Ionescu (14 mai 2001 - 30 noiembrie 2003), fosti directori generali ai unitatii, cu 3 agenti economici: "Romanel International" , "Tracon" si "PECO" Braila. Cea mai mare parte din suma propusa spre confiscare de catre inspectorii de la Finante provenea din contractele incheiate cu "Romanel" la 31 ianuarie 2000 si 8 octombrie 1999, in valoare de 12,76 miliarde de lei vechi, respectiv 4,153 miliarde de lei vechi, semnate de Ionel Mihalache, in timp ce pentru celelalte contracte semnate de Tudorel Ionescu cu "Tracon" si "PECO" cota era de circa 2 miliarde de lei vechi. Concluziile controlului au reliefat ca RA AZL Braila nu ar fi aplicat prevederile legale privind regimul de zona libera si nu a acordat licente de lucru si permise de acces pentru persoane, autovehicule si vagoane CFR, situatie in care s-a stabilit
ca regia a incasat necuvenit de la cei 3 concesionari 18,95 miliarde lei si ca este buna de plata, in sensul ca DGRCA a dispus confiscarea sumei si sanctionarea contraventionala a regiei cu citeva milioane de lei.
Motivul pentru care veniturile realizate de regie in relatia cu cei 3 concesionari au fost considerate a fi incasari necuvenite este faptul ca RA AZL Braila nu ar fi aplicat prevederile legale privind regimul de zona libera prin concesionarea de terenuri in Perimetrul I, din imediata apropiere a Trecerii Bac Smirdan, in vederea desfasurarii de activitati specifice de zona libera. Inspectorii de la Finante au sustinut atunci ca regia nu a asigurat, asa cum s-a obligat prin contractele incheiate cu cei 3 agenti economici, conditiile minime impuse de legislatie pentru functionarea in regim de zona libera, respectiv control si supraveghere vamala si control al Politiei de Frontiera. Adica n-a imprejmuit locul in care agentii isi desfasurau activitatea si nici n-a organizat puncte de control si supraveghere pentru organul vamal si Politia de Frontiera.
Imediat dupa finalizarea actiunii de control, conducerea RA "AZL" Braila a contestat decizia de confiscare a "veniturilor necuvenite", procesul durind aproape doi ani de zile.