Printre primele lucruri pe care Louis de Rougemont le face atunci când intră în scenă este să anunțe publicul că va povesti, pe cont propriu, viața sa. În afară de faptul că rupe al patrulea perete, gestul său deschide o ramă - destul de convențională și discretă încât să se piardă în înlănțuirea ulterioară de evenimente, dar care va reveni la momentul potrivit.
După spusele sale, Louis de Rougemont e un copil bolnăvicios care stă mai toată ziua în casă, alături de mama lui mult prea protectivă, care îi aduce câte un biscuite în fiecare dimineață, iar seara îi citește povești. De altfel, poveștile sunt singura cale prin care face cunoștință cu viața și cu realitatea, și visează să trăiască și el o aventură ca în cărți. Astfel, împotriva voinței mamei, Louis pleacă în lume la bordul unei nave.
Din acest punct, tânărul are experiențe absolut remarcabile: printre altele, găsește o perlă neagră, substanțial mai prețioasă decât cele albe, naufragiază alături de câinele Bruno, trăiește într-un trib aborigen, se căsătorește cu o femeie din trib și are doi copii. Deși era clar de la bun început că povestea lui Louis va fi una ieșită din comun (subtitlul piesei este chiar „fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont”), o biografie bine ancorată în timp și spațiu setează așteptarea unei anumite doze de realism. Ori, multe aspecte ale acțiunii nu au logică, ritmul constant dinamic devine obositor, reprezentarea aborigenilor este ridicol de exotizantă și, deși primele câteva glume cu Bruno m-au făcut să râd, ele apăreau prea des și, în aparenta lipsă a unei mize reale a spectacolului, deveneau lipsite de sens. Cu toate acestea (în mod naiv), nu am luat în considerare faptul că acestea ar putea fi o decizie deliberată și foarte bine calculată în ansamblul spectacolului - acceptasem convenția în totalitate.
După 30 de ani, protagonistul decide să se întoarcă acasă, în Londra. Acolo îl așteaptă mama lui, căreia îi povestește întreaga sa aventură, iar ea îl sfătuiește să-și pună experiențele în scris și să le publice într-un ziar periodic. Cererea crește de la capitol la capitol, Louis se îmbogățește și devine celebru, cazul lui e din ce în ce mai mediatizat, până când niște jurnaliști demonstrează că povestea lui nu poate fi adevărată. Publicul e revoltat și indignat, iar eu m-am simțit, la rândul meu, păcălită, și e foarte bine că m-am simțit așa.
Căci, odată ce rama de la început revine și se extinde, spectacolul devine o meditație asupra adevărului. Consider că, în acest sens, are două puncte forte substanțiale. Mai întâi, faptul că experiența este imersivă, spectatorii fiind, într-o anumită măsură, parte din țesătura spectacolului - căci privirea lor validează, în primă instanță, aventurile lui Louis, și trec, ulterior, printr-un proces intern cu ei înșiși când Louis e deconspirat. Apoi, poziția față de adevăr este una foarte nuanțată. Protagonistul încearcă să se apere întrebându-se dacă există vreun om care deține adevărul. Spectacolul nu pică în plasa acestei relativizări radicale, căci figurile oamenilor de știință care aduc dovezi factuale cu privire la veridicitatea poveștii nu sunt puși la îndoială. În același timp, finalul lasă loc pentru interpretări multiple și nu este indicată o cheie de lectură definitivă și categorică. Problema nu e că spectatorii nu ar avea acces la ea, nici nu este cert că ea ar exista în interiorul universului ficțional.
Impresia mea e că textul dramatic mizează mult pe elementul de surpriză către final, așadar prima parte are nevoie să fie pusă în scenă foarte convingător. Spectacolului de față îi reușește asta - acest fapt li se datorează scenografiei și jocului actoricesc. Actorii își asumă fiecare rol în parte în mod credibil, iar multitudinea de personaje apare în contexte diferite, iar această varietate e completată de un decor care, deși minimal, creează spații multiple. Întrucât nu am formarea necesară ca să intru în detalii mai tehnice sau specializate, simt că e îndeajuns să-mi exprim respectul, entuziasmul și admirația pentru un demers care, cu siguranță, nu este unul simplu.
Teatrul “Maria Filotti” Brăila
“NAUFRAGIAT!”
Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont
(povestite de el însuși)
de Donald Margulies
traducerea - Corina Moise
Regia artistică - Andrei Huțuleac
Scenografia - Maria Nicola
Light design - Lucian Moga
Distribuția - Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis, Blanca Doba, Corina Borș.
* Corina Andreea PREDA este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2022 -șefă de promoție), iubitoare de teatru și colaboratoare a cotidianului “Obiectiv”.
