Alarma cu bomba în Radu Negru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alarma cu bomba în Radu Negru

O geanta de voiaj, neagra, aruncata în fata portii unei curti din apropierea Scolii nr. 1 a ridicat semne de întrebare, astfel încât un trecator a sunat la 112. Echipe complexe de la Politie, Jandarmerie, SRI si Serviciul Pirotehnic au ajuns imediat la fata locului. Dupa luarea masurilor de siguranta, specialistii au verificat bagajul suspect conform procedurilor standard. Din fericire geanta era goala, asa încât misiunea lor a luat imediat sfârsit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro