Amenzi de 83.000 de lei pentru comerţ ilegal cu pomi de Crăciun şi lemn furat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de 83.000 de lei pentru comerţ ilegal cu pomi de Crăciun şi lemn furat

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila le-a pus gând rău comercianţilor ilegali de pomi de Crăciun, dar şi celor care vând clandestin material lemnos. Mai bine de o lună, poliţiştii au efectuat controale cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani (ITRSV) şi al Direcţiei Silvice Brăila.
Astfel, începând cu 15 noiembrie 2013, IPJ Brăila a pus în aplicare un amplu plan de măsuri pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor îndreptate împotriva fondului forestier naţional, privind tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a celebrilor "pomi de Crăciun". Acţiunile s-au desfăşurat în sistem integrat, fiind angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor Ordine Publică, Poliţie Rutieră şi Investigarea Fraudelor.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, oamenii legii au desfăşurat controale în fondul forestier (păduri), în trafic, în pieţe, târguri şi oboare, "în vederea identificării şi luării măsurilor ce se impun faţă de cei care nu respectă prevederile legale ce reglementează operaţiunile cu materiale lemnoase şi pomi de Crăciun".
În perioada 15 noiembrie - 24 decembrie 2013 au fost executate 100 de acţiuni de control în cadrul cărora au fost constatate 160 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 83.000 de lei. De asemenea, au fost confiscaţi 46 de pomi de Crăciun în valoare de 2.200 de lei, precum şi 18 metri cubi de material lemnos în valoare de 14.930 lei, precizează sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro