Aur şi bronz pentru CS Impact, la Campionatele Naţionale de Taekwondo WTF | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aur şi bronz pentru CS Impact, la Campionatele Naţionale de Taekwondo WTF

Prima zi a competiţiei i-a adus delegaţiei brăilene şi cel mai valoros rezultat, locul întâi la categoria cadeţi 1 ^ 65 kg, obţinut de Cosmin Rusu. O zi mai târziu, Alexandru Coteţ şi-a adjudecat bronzul categoriei cadeţi 2 ^ 40 kg, după o categorică victorie în sferturi, (7-0). CS Impact a mai avut în concurs la naţionalele pentru copii şi cadeţi de la Târgu Mureş alţi câţiva sportivi de perspectivă, Simina Custură, Răzvan Boldeanu, Marius Bratu, Alexandru Harabagiu, Cosmin Constantin, Alexandru Stamate şi Cristian Coman, principalul lor obiectiv fiind acomodarea cu astfel de competiţii.
"În opinia mea, cele două medalii obţinute la Târgu Mureş sunt meritorii. Palmaresul participării noastre la această ediţie a Campionatelor Naţionale putea fi sensibil mai valoros dacă, în nu mai puţin de patru partide, n-am fi pierdut în ultimele secunde la diferenţă de un punct, două, sau chiar la golden point. Oricum, evoluţiile sportivilor noştrii sunt încurajatoare în perspectiva participării la viitoarele competiţii. Ţin să mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut, Lucian Buzdugan, Dan Ionel, Cornel Săndulescu, precum şi Direcţiei pentru Sport a Judeţului Brăila", a declarat Mihaela Pătroaică, preşedinte C.S. Impact.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro