Bătrân înşelat cu 100 milioane de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrân înşelat cu 100 milioane de lei

Un brăilean în vârstă de 77 de ani şi-a dat economiile de-o viaţă unor escroci, care i-au întins o capcană şi l-au făcut să scoată din bancă 10.000 lei (100 milioane de lei vechi). Banii i-a pus la bătaie într-un pariu pe care l-a şi câştigat, doar că, în loc de aproximativ 100.000 euro şi un loz ce avea ca premiu un autoturism "Dacia", în sacoşa în care se afla miza pariului bătrânul nu a găsit decât un ziar. Constatând ca a fost înşelat, septuagenarul s-a prezentat la Poliţie şi a reclamat înşelăciunea, oamenii legii încercând acum să dea de urma celor doi suspecţi.

Povestea începe în dimineaţa zilei de miercuri, în jurul orei 10.00, când Dimitrie C. din Lacu-Sărat, comuna Chiscani, s-a dus la sucursala BCR de pe Calea Călăraşilor, pentru a trece nişte bani din două conturi, într-un depozit. Când a ieşit din unitate, bătrânul a fost acostat de un necunoscut, care l-a întrebat dacă a făcut vreo operaţiune la bancă, întrucât el scosese 50.000 euro şi era nemulţumit că a primit o dobândă foarte mică. Deplasându-se împreună spre staţia de autobuz de la Liceul "Murgoci", aproape de intersecţia cu strada Frumoasă, cei doi au fost acostaţi de un alt bărbat. Acesta din urmă le-a spus că a câştigat la loto 500.000 lei şi le-a arătat o borsetă plină cu bani, în care se aflau şi câteva lozuri de tip vechi, capsate, pe care le-ar fi cumpărat ca să-şi reîncerce norocul, pentru a-şi mări câştigul. În acel moment, bărbatul care l-a acostat pe bătrân în faţa băncii i-a cerut celui de-al doilea necunoscut două lozuri. După ce le-a desfăcut, s-a aplecat şi i-a băgat septuagenarului unul dintre ele în ciorap, spunându-i că a câştigat un autoturism "Dacia Logan" şi că vor împărţi banii, iar vânzătorului că lozurile au fost necâştigătoare. Vânzătorul a insistat să le mai vândă două lozuri, punând şi un pariu pe jumătate din banii pe care îi are la el că acestea sunt câştigătoare. Primul necunoscut a acceptat pariul şi i-a propus bătrânului să intre şi el în joc şi să pună diferenţa până la 100.000 euro, pe lângă cei 50.000 euro pe care îi avea el, urmând ca eventualul câştig să-l împartă. Bătrânul a fost de acord, ştiind că are deja la ciorap aşa-zisul loz câştigător, însă i-a spus că nu are decât 10.000 lei depuşi în bancă. În acest context i-a spus să meargă împreună la bancă, unde bătrânul să scoată banii, iar el să împrumute diferenţa de bani pentru a ajunge la nivelul sumei de 100.000 euro. Zis şi făcut, după ce au ieşit din bancă, necunoscutul a băgat într-o pungă o sumă de bani în euro şi i-a cerut bătrânului să bage acolo şi banii lui, inclusiv lozul câştigător pe care îl avea la ciorap. Mai apoi i-a dat sacoşa să o bage sub haină şi i-a spus că lozurile au fost necâştigătoare şi că, astfel, au câştigat pariul, dându-i întâlnire în faţa Hotelului Traian. Acolo urmau să se întâlnească cu vânzătorul de lozuri, pentru ca acesta să le dea banii pe care i-a pierdut la pariu.

Credul şi fiind convins de faptul că are la piept punga cu cei 100.000 euro şi lozul câştigător, bătrânul l-a aşteptat pe perdant aproximativ 50 de minute. Constatând că nu vine, s-a întors la BCR pentru a depune banii pe care i-a scos mai devreme din cont şi acolo a realizat că în punga de plastic era doar un număr din ziarul "Telegraf" de la Constanţa, din data de 15 aprilie. "Pe baza declaraţiilor părţii vătămate, poliţiştii au stabilit că primul bărbat are între 55 şi 60 de ani, este înalt de 1,70 metri, cu părul şaten, tuns scurt, ochii căprui şi era îmbrăcat cu haină de culoare albastră şi pantalon albastru deschis tip blue-jeans. Al doilea suspect este în vârstă de circa 40 de ani, are o constituţie atletică, 1,70 m înălţime, cu părul şaten, tuns scurt şi era îmbrăcat cu geacă din piele de culoare neagră, pantalon albastru tip blue-jeans şi încălţat cu pantofi sport de culoare albă. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru identificarea şi prinderea celor doi suspecţi", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro